Încrederea ucrainenilor în Zelenski s-a prăbușit în ultimii doi ani, deși "își păstrează legitimitatea în fața societății"
Război în Ucraina. După doi ani de război cu Rusia, 59% dintre ucraineni au în continuare încredere în preşedintele lor Volodimir Zelenski, însă acest indicator este la cel mai scăzut nivel de la începutul invaziei şi continuă să scadă, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează AFP.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Popularitatea lui Zelenski, aflat în funcţie de cinci ani, crescuse imediat după declanşarea invaziei ruse în februarie 2022, atingând un nivel record de 90% în luna mai a aceluiaşi an, potrivit cifrelor Institutului Internaţional de Sociologie de la Kiev.
Însă această cotă de popularitate a scăzut la 77% în decembrie anul trecut, la 64% în februarie şi la 59% în luna mai, a precizat acest institut într-un comunicat, citând sondajul său realizat la mijlocul lui mai pe un eşantion reprezentativ de peste o mie de persoane, transmite Agerpres.
În paralel, neîncrederea faţă de preşedintele Zelenski a crescut la 36% în luna mai comparativ cu 35% în februarie, 22% în decembrie şi 7% în mai 2022, potrivit comunicatului.
Problemele lui Zelenski: eșecul ofensivei, controversele mobilizării și corupția din Guvern și Armată
Volodimir Zelenski se confruntă cu numeroase provocări, printre care eşecul contraofensivei de anul trecut, o dezbatere aprinsă asupra mobilizării considerată adesea inechitabilă şi scandaluri de corupţie în rândul înalţilor funcţionari.
Şeful statului ucrainean "îşi păstrează legitimitatea în ochii societăţii ucrainene" şi "între 70% şi 80%" din populaţie se opune organizării unor noi alegeri prezidenţiale, comentează directorul executiv al institutului Anton Gruşeţki, citat de comunicat.
În schimb, ucrainenii sunt din ce în ce mai critici faţă de unele numiri în guvern şi îngrijoraţi cu privire la "echitatea" din societate, în special în lupta împotriva corupţiei şi distribuirea "echitabilă" a poverii războiului, a adăugat el.
Volodimir Zelenski, actor de comedie, ales președinte cu 73% dintre voturi, în 2019
Volodimir Zelenski, fost actor de comedie, fără experienţă politică, a fost ales preşedinte al Ucrainei în aprilie 2019 cu 73% din voturi, pentru un mandat de cinci ani, care a trebuit să fie prelungit sine die în contextul războiului. Ulterior, cota lui de popularitate a scăzut la 37% înainte de declanşarea invaziei ruse.
Dacă Rusia nu şi-ar fi lansat invazia, alegeri prezidenţiale ar fi trebuit să aibă loc în martie 2024. Însă legislaţia ucraineană interzice organizarea oricăror alegeri în timpul legii marţiale.
După ezitări, autorităţile ucrainene au renunţat la ideea organizării de alegeri în timpul războiului, în condiţiile în care 20% din Ucraina este ocupată de armata rusă şi milioane de ucraineni s-au refugiat în străinătate.
Rusia încearcă să profite de această situaţie pentru a slăbi politic Kievul, iar Vladimir Putin, reales în martie pentru un al cincilea mandat pe fondul unor acuzaţii de fraudă masive, a declarat deja de mai multe ori că nu îl consideră pe Zelenski preşedinte legitim.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰