Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Încoronarea Regelui Charles, pe prima pagină a ziarelor britanice. Ziua "veselă şi glorioasă" a fost marcată prin ediţii speciale

Încoronarea Regelui Charles al III-lea. Evenimentul istoric a fost marcat prin lansarea unor ediţii speciale ale ziarelor britanice, care au descris încoronarea drept "glorioasă" şi "veselă". 

de Redactia Observator

la 07.05.2023 , 12:04

Duminică, a doua zi după încoronarea lui Charles al III-lea, primele pagini ale ziarelor britanice au relatat marele eveniment al încoronării noului monarh britanic şi a soţiei sale Camilla.

Dovadă a importanţei istorice a evenimentului care a avut loc sâmbătă la Westminster Abbey, multe ziare au decis să publice un nou format, precum The Mail on Sunday, vândut în fiecare duminică în peste un milion de exemplare, promiţând o ediţie "istorică".

"Draga mea, a fost un triumf!"

Articolul continuă după reclamă

Pe prima pagină, tabloidul îi arată pe Regele Charles al III-lea şi pe soţia sa, Regina Camilla, la balconul Palatului Buckingham, schimbând o privire complice. Jurnaliştii au ales să titreze această ediţie prin: "Privirea care ar spune: Draga mea, a fost un triumf!".

Pe acelaşi subiect

Aceeaşi decizie editorială pentru The Sunday Telegraph, care a prezentat cuplul regal britanic, fotografiat de data aceasta în incinta Palatului Buckingham. Însă spre deosebire de tabloide, redacţia Sunday Telegraph a optat pentru o ediţie sobră, fără text, cu un chenar discret.

The Sun on Monday, Daily Star Sunday şi Sunday Mirror, au ales să ilustreze această zi istorică cu o fotografie din timpul ceremoniei care a avut loc la Westminster Abbey.

"Încoronare glorioasă"

The Sun îl arată astfel pe rege tocmai încoronat, ţinând în mâini cele două sceptre care i-au fost dăruite în timpul ceremoniei. "Încoronare glorioasă" este titlul, în stânga fiind publicată o fotografie cu Camilla încoronată, iar în dreapta una care surprinde momentul în care coroana este aşezată pe capul monarhului.

În Daily Star şi Daily Mirror, jurnaliştii au folosit o fotografie a lui Charles al III-lea cu orbul în mână, care evocă Pământul împodobit cu pietre preţioase, reprezentând suveranitatea creştină asupra lumii.

Daily Star Sunday a decis deja să scurteze numele monarhului, scriind "King Chas III".

Sunday Express evocă o zi "veselă şi glorioasă", cu o fotografie cu Charles al III-lea purtând coroana, la Palatul Buckingham, întâmpinându-şi supuşii. Fotografia a fost decupată pentru ca regele să iasă mai bine în evidenţă.

Lunga aşteptare care a caracterizat viaţa lui Charles al III-lea

În paginile sale, The Sunday Times revine la lunga aşteptare care a caracterizat viaţa lui Charles al III-lea, aceea de a înlocui într-o zi pe mama sa. Dar şi despre aşteptarea Camillei, care a fost mult timp cea mai urâtă femeie din Marea Britanie.

"În sfârşit glorioasa lor încoronare", se arată în titlu, împreună cu o imagine a cuplului regal la balcon.

The Observer, ediţia de duminică a The Guardian, îl arată pe Regele Charles al III-lea la ceremonia de la Westminster Abbey şi scrie: "Momentul încoronării sale". Însă ziarul, care este cunoscut pentru opiniile sale republicane, în favoarea abolirii monarhiei, revine şi la "mulţime şi demonstraţiile" legate de numeroasele arestări care au marcat încoronarea.

Publicaţia care nu îşi dedică în întregime prima pagină încoronării

În plus, The Observer este una dintre rarele publicaţii care nu îşi dedică în întregime prima pagină încoronării. Partea de jos a paginii este rezervată regresului grav suferit de Partidul Conservator la alegerile locale care tocmai au avut loc în sudul Angliei, cu un an înainte de alegerile generale.

Ediţia de duminică a cotidianului scoţian The Herald publică o primă pagină dublă, cu întreaga familie regală adunată pe balconul Palatului Buckingham, alături de Charles şi Camilla. "Regatul Unit se uneşte pentru ocazia istorică a încoronării spectaculoase a regelui Charles al III-lea” este subtitlul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Încoronarea Regelui Charles, pe prima pagină a ziarelor britanice. Ziua "veselă şi glorioasă" a fost marcată prin ediţii speciale