Incendii de vegetaţie şi furtuni dezastruoase în Europa, după valul de căldură. Doi pompieri au murit arşi de vii în Italia
Valul de căldură a făcut ravagii în Europa. În Bulgaria, un incendiu de vegetaţie a dus la evacuarea a zeci de persoane, iar în Italia, doi pompieri au murit înghiţiţi de flăcări. În unele zone furtunile au făcut prăpăd. În Belarus şase oameni şi-au pierdut viaţa în urma unor vijelii nemaivăzute, iar peste ocean, un val de tornade a distrus tot în cale în nordul New York-ului.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Valul de căldură infernal şi vânturile puternice au alimentat incendiile de vegetaţie ce au cuprins mare parte din continentul european.
Zile de foc în Europa
În Bulgaria, locuitorii satului Voden au fost evacuaţi de urgenţă după ce flăcările s-au apropiat la câţiva metri de case. În şapte regiuni din Grecia este risc mare de incendii, iar în oraşul Sofiko, un focar a izbucnit într-o pădure de pini foarte deasă. Ministerul Culturii din ţara elenă a ordonat închiderea Acropolei din Atena timp de mai multe ore în mijlocul zilei, din cauza căldurii.
Şi Italia a ars la propriu în ultimele zile. Un incendiu de vegetaţie puternic a pârjolit zeci de hectare în regiunea Basilicata. Doi pompieri şi-au pierdut viaţa după ce au fost prinşi în mijlocul flăcărilor.
- Cinci trenuri staţionează în gările de lângă Bucureşti şi Craiova, din cauza incendiilor de vegetaţie. Alte...
- Destinaţii preferate de români, distruse de incendiile de vegetaţie. Patru oameni au murit în Italia, iar alţi 3...
- "Mi-am pierdut casa. Mi-am pierdut vecinii. Totul este pierdut". Dezastru în Arizona din cauza incendiilor de...
Şi în Macedonia de Nord, incendiile au mistuit tot în cale. Militarii români au participat şi ei la patru misiuni de stingere a incendiilor. Au fost folosiţi peste 20.000 litri de apă.
Locurile unde tornadele au făcut prăpăd
Unde n-au ajuns incendiile, furtunile au distrus tot. În Belarus, şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei vijelii puternice. Aproape întreaga ţară a rămas fără electricitate.
Iar peste ocean, tornadele au facut ravagii în nordul statului New York. Imaginile de după dezastru sunt parcă desprinse dintr-un film de groază. Cel puţin o persoană a murit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰