Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video În pragul foametei, palestinenii din Fâșia Gaza primesc mâncare aruncată din avioane. Lansările eșuate au ucis cinci oameni

Război Israel - Hamas. Cinci oameni au murit şi alţi zece au fost răniţi în Fâşia Gaza, când ajutoarele umanitare lansate din avion au căzut peste ei. Paraşutele de care erau prinse pachetele nu s-au deschis, aşa că acestea din urmă au căzut abrupt şi au lovit oamenii. Nu se ştie însă ce ţară este responsabilă de lansare. Între timp, în prag de Ramadan, posibilitatea unei încetări a focului devine tot mai mică. 

de Redactia Observator

la 09.03.2024 , 21:18

Mai multe ţări au trimis, pe cale aeriană, ajutoare umanitare în enclava asediată. ONU a avertizat că sute de mii de civili sunt în pragul foametei. Prima acțiune a fost a americanilor, în urmă cu o săptămână, când au fost livrate peste 38.000 de porții de mâncare. Ieri, însă, lucrurile au scăpat de sub control. 

Paraşuta ataşată unui palet cu ajutoare nu s-a deschis în totalitate şi a căzut, ca o rachetă, peste un grup de bărbaţi şi copii care sperau să obţină alimente. Incidentul a avut loc în apropierea taberei de refugiaţi de pe coasta al-Shati, una dintre cele mai devastate zone din Gaza. Până acum, nu este clar ce ţară a fost în spatele lansării. 

Statele Unite susţin că livrările lor aeriene nu au făcut probleme

Vezi și
  • Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului: Rapoartele conform cărora aruncările aeriene americane au dus la victime civile la sol sunt false. Noi am confirmat că toate pachetele noastre de ajutor au aterizat în siguranță la sol. 
Pe acelaşi subiect

Uniunea Europeană a anunțat, aseară, deschiderea unui coridor maritim pentru transportul ajutoarelor umanitare din Cipru către Fâşia Gaza. Mai exact, o navă cu aproximativ 200 de tone de orez și făină este aşteptată să ajungă în enclavă. Deşi şi-a dat acordul, Israelul spune că va face controale de securitate.

  • Oscar Camps, fondatorul grupului de ajutor Open Arms: Nu ne preocupă deloc securitatea noastră. Suntem îngrijorați de siguranţa și de viețile oamenilor din Gaza, care nu au nici hrană, nici medicamente pentru a trata bolile cronice sau răniții.

Între timp, o încetare a focului înaintea Ramadanului, la începutul săptămânii viitoare, pare tot mai puţin posibilă. 

În luna sfântă a Ramadanului, palestinienii din Fâșia Gaza nu vor avea unde să se roage: sute de moschei au fost distruse în urma atacurilor aeriene ale Israelului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » În pragul foametei, palestinenii din Fâșia Gaza primesc mâncare aruncată din avioane. Lansările eșuate au ucis cinci oameni