Antena Meniu Search
x

Curs valutar

În prag de iarnă, stocurile de gaze ale Europei au atins cel mai redus nivel din ultimii 10 ani. Există riscul unor noi creșteri a preţurilor, aflate deja la niveluri record

Înintea sezonului de iarnă, stocurile de gaze ale Europei au atins cel mai redus nivel din ultimii cel puțin 10 ani, existând riscul unor noi creşteri ale preţurilor care se află deja la niveluri record.

de Veronica Micu

la 23.09.2021 , 07:26

În prag de iarnă, stocurile de gaze ale Europei au atins cel mai redus nivel din ultimii 10 ani - Profimedia

În ţările europene şi Marea Britanie, centrele de stocare sunt pline în proporţie de 72%, comparativ cu 94%, cât erau în aceeaşi perioadă a anului trecut şi o medie de 85% în ultimii 10 ani până la sfârşitul lunii septembrie, transmite Reuters.

Depozitarea gazelor este utilizată ca rezervă pentru perioadele în cadepozire cererea este ridicată, iar aprovizionarea restrânsă. Nivelurile scăzute actuale - cu puţin înainte de sfârşitul perioadei de refacere a stocurilor pe piaţa europeană a gazelor - sunt un motiv de îngrijorare, spun observatorii pieţei. Sezonul gazelor de iarnă, când preţurile sunt de obicei mai mari şi se scoate mai mult gaz din depozite pentru a satisface cererea, începe pe 1 octombrie şi continuă până la sfârşitul lunii martie.

"Prognozăm că stocurile europene vor fi de aproximativ 78% din normal la 1 octombrie, când vom ajunge în sezonul de iarnă, ceea ce va perturba piaţa", a spus Russell Hardy, director general al firmei de tranzacţionare a energiei Vitol.

Articolul continuă după reclamă

Stocurile de gaze au scăzut la un nivel record

Pe acelaşi subiect

Depozitele de gaze au fost golite iarna trecută din cauza cererii puternice, exacerbată de generarea relativ redusă de surse regenerabile şi de cererea puternică de energie subiacentă, a declarat pentru Reuters James Huckstepp, director pentru analize în domeniul energiei la S&P Global Platts.

"Cererea de energie şi gaze este, de asemenea, puternică în Asia, ceea ce reduce livrările de GNL în Europa. Acest lucru, combinat cu o criză globală a aprovizionării şi cu livrări limitate în această vară, a dus la stocuri scăzute la nivel record pe măsură ce intrăm în sezonul de încălzire", a precizat James Huckstepp.

Prețurile gazelor au crescut brusc în toată lumea

Prețurile gazelor naturale au crescut brusc în întreaga lume, în ultimele luni. Acest lucru s-a datorat unui cumul de factori: creșterea cererii, în special din Asia, din cauza unei recuperări post-pandemice, stocuri cu gaze reduse și aprovizionarea mai redusă decât de obicei din Rusia.

În acest an, prețurile gazelor naturale în Europa au crescut cu peste 250%, în timp ce Asia a înregistrat o creștere de aproximativ 175% de la sfârșitul lunii ianuarie.

În Statele Unite, prețurile au atins, de asemenea, niveluri record. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » În prag de iarnă, stocurile de gaze ale Europei au atins cel mai redus nivel din ultimii 10 ani. Există riscul unor noi creșteri a preţurilor, aflate deja la niveluri record