Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Imaginile publicate de Rusia cu eroii de pe Insula Şerpilor. Soldații ucraineni au fost considerați morți câteva zile

Marina ucraineană a emis luni o declarație prin care confirmă că polițiştii de frontieră care păzeau Insula Şerpilor sunt în viață şi sunt ținuți prizonieri de armata rusă.

de Redactia Observator

la 01.03.2022 , 21:35

Inițial s-a crezut că cei 13 polițişti de frontieră care păzesc insula din Marea Neagră au fost ucişi în urma unui atac al soldaților ruşi. Soldații fuseseră detașați din regiunea Odesa pe Insula Șerpilor, lângă România. Cu toate acestea, mai multe fotografii publicate sâmbătă arată trupele ucrainene stând în interiorul unui autobuz. Rusia a spus chiar că bărbații vor fi eliberați, şi li se va permite să se întoarcă la familiile lor, scrie Daily Mail.

„Suntem foarte bucuroși să aflăm că frații noștri sunt în viață și sunt bine”, au declarat ucrainieni.  „Capturarea ilegală a unei nave civile reprezintă o încălcare a regulilor și obiceiurilor războiului, a dreptului internațional umanitar”, a adăugat Marina Ucraineană. „Cerem de la Rusia eliberarea imediată a cetățenilor ucraineni capturați ilegal”

Câteva fotografii publicate de Rusia îi arată pe bărbați urcându-se în autobuze, primind apă îmbuteliată și un pachet de mâncare. Marina ucraineană a confirmat luni că soldații de pe insulă au respins două atacuri ale forțelor ruse, dar au fost forțați să se predea „din cauza lipsei de muniție”. Ei au mai spus în declarație că forțele ruse au distrus infrastructura Insulei Șerpilor, inclusiv faruri, turnuri și antene. 

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Imaginile publicate de Rusia cu eroii de pe Insula Şerpilor. Soldații ucraineni au fost considerați morți câteva zile