Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Imaginile care îl dau de gol pe Putin: de ce show-ul de pe Luzhniki ar fi fost un "fake". Hackerii de la Anonymous, posibilii "vinovaţi" pentru dispariţia de pe TV

Fericire montată cu imagini vechi şi oameni ameninţaţi, că îşi pierd locul de muncă sau sunt daţi afară din şcoli, dacă nu vin să îl aplaude pe Vladimir Putin. Acestea sunt culisele uriaşului concert pe care Vladimir Putin l-a pus în scenă ieri la Moscova. S-a vrut o demonstraţie de forţă şi unitate într-un moment în care Rusia lansează atacuri nemiloase în Ucraina, în urma cărora sute de civili, printre care 130 de copii au fost ucişi.

de Redactia Observator

la 19.03.2022 , 20:27

Ruşi fericiţi, care îl susţin şi îl aplaudă frenetic pe Vladimir Putin. Asta este imaginea pe care Moscova a vrut să o arate lumii întregi. Detaliile au făcut însă diferenţa şi regia Kremlinului nu a ieşit aşa cum şi-ar fi dorit Vladimir Putin. Şi asta pentru că, mai mulţi telespectatori, atenţi la detalii, spun că au avut senzaţia de deja-vu. Ei au remarcat că mai multe imagini de pe stadionul Luzhniki seamănă izbitor cu cele de la concertul de anul trecut. Este cazul acestor două fete care apar, îmbrăcate la fel, şi în imaginile din 2021, şi în cele de ieri.

Hackerii de la Anonymous ar fi responsabili de "dispariţia" lui Putin, preţ de câteva secunde

Şi în ce priveşte momentul în care Vladimir Putin a dispărut brusc de pe ecrane, lucrurile nu ar sta chiar aşa cum lasă să se înţeleagă Kremlinul, respectiv o problemă tehnică. Deşi nu a fost încă revendicat public, în spatele acestui moment stânjenitor pentru Moscova, ar fi gruparea de hackeri Anonymous, care i-a declarat război lui Vladimir Putin, după ce acesta a invadat Ucraina. În ultimele zile piraţii cibernetici au reuşit să preia controlul asupra mai multor site-uri ale instituţiilor publice din Rusia, printre care cel al Kremlinului sau al FSB, fostul KGB. Sunt şi mulţi care susţin că Vladimir Putin a apărut pe scenă sub formă de hologramă, după ce au identificat mai multe greşeli de editare a imaginii, cum ar fi un contur neregulat care apare în jurul liderului de la Kremlin. O astfel de speculaţie a fost alimentată şi de zvonuri potrivit cărora, în ultima lună Putin a concediat aproximativ o mie de membrii al staff-ului personal de teamă că ar putea fi otrăvit.  

Vezi și

Şi în ce priveşte publicul apar tot mai multe controverse. Spectatorii ar fi fost selectaţi pe criterii etnice, iar cei mai mulţi au fost obligaţi să vină la concert. Au fost şantajaţi că îşi vor pierde locul de muncă sau că vor fi daţi afară din licee şi facultăţi, dacă refuză. "La manifestaţia din capitala rusă au participat în jur de 200.000 de oameni, 100.000 pe străzi şi 95.000 pe stadion. Adică, cât au mobilizat pentru invadarea Ucraieni. Doar închipuiţi-vă că pe stadionul din Moscova sunt 14.000 de cadavre şi zeci de mii de răniţi şi capturaţi. Acestea sunt costurile invaziei ruse", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.

Sportivi olimpici, pe scena de pe Luzhniki

Printre cei forţaţi să îşi facă apariţia pe scenă mai mulţi sportivi ai echipei olimpice, deşi războiul lui Putin din Ucraina, le-ar putea lua dreptul de a participa la competiţiile internaţionale sau în cazul în care vor fi primiţi, nu vor putea concura sub culorile drapelului naţional. Participanţii la concertul fastuos au fost nevoiţi să respecte şi alte reguli. Toţi cei care au apărtut pe scenă li s-a ordonat să aibă litera Z, devenită simbol al invaziei din Ucraina, imprimată pe îmbrăcăminte, iar spectatorii să aibă la ei un drapel în culorile naţionale şi un steag imprimat tot cu litera Z şi, cel mai important li s-a cerut să zâmbească, deşi odată ieşiţi de pe stadion, realitatea care îi întâmină este departe de a le oferi o bucurie. Ţara este în pragul unei crize financiare uriaşe, moneda naţională este la fel de slabă ca acum 20 de ani, iar în magazine, oamenii au ajuns să se bată pe un kilogram de zahăr sau de făină. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Imaginile care îl dau de gol pe Putin: de ce show-ul de pe Luzhniki ar fi fost un "fake". Hackerii de la Anonymous, posibilii "vinovaţi" pentru dispariţia de pe TV