Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Imagini din Gaza arată soldaţi israelieni în timp ce arestează zeci de bărbaţi, îmbrăcaţi doar în lenjerie intimă şi legaţi la ochi. Reacţia IDF

Război Israel - Hamas. Imagini şocante care înfăţişează mai mulţi prizonieri dezbrăcaţi şi puşi la pământ de soldaţii israelieni fac înconjurul lumii. Cadrele furnizate chiar de armata israeliană înfăţişează un grup de bărbați în lenjerie intimă, care îngenunchează legaţi la ochi, în plină stradă. Presa de la Tel Aviv vorbește despre o predare în masă a teroriștilor Hamas din Beit Lahia, în nordul Fâșiei Gaza. De cealaltă parte, ONG-urile pentru drepturile omului spun că nu toate persoanele fotografiate ar fi terorişti. Specialiștii din cadrul Monitorului Euro-Mediteranean spun că o parte dintre bărbații arestați au fost recunoscuți de rude și ar fi, de fapt, civili fără afiliere la gruparea teroristă.

de Redactia Observator

la 08.12.2023 , 12:54

Luptele şi loviturile israeliene continuă în Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza. Totul se întâmplă în timp ce punctul de trecere a frontierei spre Egipt, de la Rafah, ar urma să se deschidă pentru ca zeci de cetăţeni străini şi cu dublă cetăţenie să iasă din Fâşia Gaza devastată de război, potrivit autorităţilor egiptene.

Joi s-au împlinit două luni de când asaltul neaşteptat al Hamas asupra sudului Israelului, la 7 octombrie, a declanşat represalii fără precedent din partea Israelului.

CNN: Zeci de bărbaţi îmbrăcaţi doar în lenjerie intimă, reţinuţi de IDF

Articolul continuă după reclamă

Imagini din Gaza care au circulat joi pe reţelele sociale au arătat arestarea în masă de către armata israeliană a unor bărbaţi care au fost obligaţi să se dezbrace, să îngenuncheze pe stradă, să stea legaţi la ochi şi să se urce în remorca unui vehicul militar, relatează CNN. Circumstanţele şi datele exacte ale reţinerii sunt neclare, dar identităţile unora dintre deţinuţi au fost confirmate de colegi sau membri de familie.

Pe acelaşi subiect

Cel puţin unii dintre bărbaţi sunt civili fără afiliere cunoscută la grupuri militante, potrivit unei conversaţii avute de CNN cu una dintre rudele lor şi a unei declaraţii a unuia dintre angajatorii lor, o reţea de ştiri.

Monitorul Euro-Mediteranean pentru Drepturile Omului a postat imaginile şi a transmis într-o declaraţie pe site-ul său că „armata israeliană a reţinut şi a abuzat grav zeci de civili palestinieni”.„Monitorul Euro-Med a primit informaţii conform cărora forţele israeliene au lansat campanii de arestare aleatorie şi arbitrare împotriva persoanelor strămutate, printre care se află inclusiv medicil, persoane din mediul academic, jurnalişti şi bărbaţi în vârstă”, se arară în declaraţie.

Forţele de Apărare Israelului nu au răspuns solicitării CNN de a comenta imaginile. CNN a localizat geografic unele dintre imagini în Beit Lahia, la nord de oraşul Gaza.

Mass-media israeliană, fără a indica o sursă, a descris imaginile ca pe o predare a membrilor Hamas. Un jurnalist l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al IDF contraamiralul Daniel Hagari, despre imagini în timpul unei conferinţe de presă de joi, spunând: „Am văzut imagini cu mulţi prizonieri, terorişti Hamas, pe care IDF i-au arestat în timpul operaîiunilor terestre”.

Hagari a spus că, în lupta împotriva Hamas, „cei rămaşi în zonă ies treptat”. „Investigăm şi verificăm cine are legături cu Hamas şi cine nu”, a spus el. „Îi arestăm pe toţi şi îi interogăm. Vom continua să distrugem fiecare dintre aceste bastioane până când vom termina”.

Într-o declaraţie, Al-Araby Al-Jadeed a informat că unul dintre corespondenţii săi şi mai mulţi membri ai familiei acestuia se numără printre cei reţinuţi în cadrul incidentului prezentat în imagini.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Bărbaţii din imagini, identificaţi de rude

„Astăzi, joi, armata de ocupaţie israeliană l-a arestat pe jurnalistul şi directorul biroului „‘The New Arab’ ” din Gaza, colegul nostru Diaa Al-Kahlot, de pe strada Market din Beit Lahia, împreună cu un grup de fraţi, rude şi alţi civili”, a scris Al-Araby Al-Jadeed.

„Ocupaţia i-a forţat în mod deliberat pe cei din Gaza să-şi scoată hainele, să-i percheziţioneze şi să-i umilească atunci când au fost arestaţi înainte de a-i duce către o destinaţie necunoscută, conform celor relatate de cei de acolo. Au fost distribuite imagini şi clipuri video în care soldaţi arestează zeci de locuitori din Gaza folosind metode criminale şi umilitoare”, se mai arată în declaraţie,

Hussam Kanafani, redactorul-şef Al-Araby Al-Jadeed, a susţinut că Al-Kahlot şi familia lui sunt încă dispăruţi. „Vom depune toate eforturile posibile, în cooperare cu instituţiile şi organizaţiile internaţionale preocupate de drepturile şi libertatea jurnaliştilor din lume, pentru a stabili unde se află colegul nostru Diaa şi a-l elibera cât mai curând posibil”, a spus Kanafani.

CNN a vorbit cu o rudă a altor bărbaţi deţinuţi, Hani al-Madhoun. „Forţele israeliene au sosit pe stradă şi au chemat toţi bărbaţii să iasă şi s-au conformat”, a declarat al-Madhoun pentru CNN. „Această casă a fost locul lor de refugiu după ce cele două case ale noastre au fost distruse.”, a precizat ruda.

Al-Madhoun a spus că a luat legătura cu sora sa, care se află în Gaza. El a spus că şi-a recunoscut vărul Aboud într-una dintre fotografii şi l-a văzut pe fratele său Mahmood într-un videoclip. El a spus că Mahmoud este un comerciant, iar Aboud „nu este implicat în nicio activitate; el îşi ajută tatăl în construcţii.”

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Imagini din Gaza arată soldaţi israelieni în timp ce arestează zeci de bărbaţi, îmbrăcaţi doar în lenjerie intimă şi legaţi la ochi. Reacţia IDF