Hackerii chinezi au spart serverele Ministerului Apărării din Marea Britanie. De ce au accesat salariile militarilor britanici
Sistemul informatic al Ministerului britanic al Apărării prin care sunt plătite salariile militarilor a fost spart. Potrivit BBC, baza de date include nume și detaliile bancare ale unor actuali şi foşti militari şi în unele cazuri adrese personale. Nu se știe cine se află în spatele atacului sau la ce pot fi folosite datele, scrie BBC. Cu toate astea, Sky News dezvăluie că atacul a fost comis de hackerii chinezi cel mai probabil pentru a identifica şi contacta militari vulnerabili financiar.
Atacul informatic a vizat "un sistem de salarizare deținut de o companie terță", folosit de Ministerul Apărării de la Londra, care conținea numele și datele bancare ale unor militari aflați în serviciu, dar și ale unor foști membri ai forțelor armate. Ar fi fost accesate și adrese personale.
Este vorba de foști și actuali membri ai Marinei Regale, Armatei și Forțelor Aeriene Regale. Sistemul era administrat de un contractor extern iar, potrivit BBC, hackerii nu au obținut şi date despre operațiuni ale Ministerului Apărării. Autorităţile britanice au luat imediat măsuri, sistemul a fost trecut off-line iar o anchetă a fost declanşată.
Ministerul Apărării va face un plan de răspuns care va include acțiuni pentru protejarea militarilor afectaţi de atacul cibernetic.
Guvernul britanic suspectează China că a piratat serverele Ministerului Apărării din țară
- Xi Jinping pleacă din Franţa cu o vază, cognac şi două lucrări de Victor Hugo. Ce i-a cerut Macron liderului de...
- Întâlnire de gradul zero între Macron, von der Leyen și Xi Jinping. Președinta CE a fost tranșantă: "Europa nu...
- Preşedintele Xi Jinping şi-a început turneul european, cu o primă oprire în Franţa. Mizele vizitei liderului de...
Potrivit Sky News în spatele atacului se află hackerii statului chinez. Parlamentul britanic va fi informat astăzi despre o breșă masivă de date care implică Ministerul Apărării și care vizează personalul militar. Guvernul britanic nu a numit țara implicată, dar Sky News a aflat pe surse că este vorba China.
Statul chinez urmează să fie acuzat de două sau trei tentative de atac informatic asupra angajaților Ministerului Apărării, inclusiv militari. Toate salariile militarilor vor fi plătite luna aceasta.
"China caută persoane vulnerabile din punct de vedere financiar pentru a le constrânge în schimbul banilor", a explicat pentru Sky News Tobias Ellwood, deputat și fost soldat.
Ministerul de Externe al Chinei a declarat că "se opune ferm și luptă împotriva tuturor formelor de atacuri cibernetice" și "respinge folosirea acestei probleme din punct de vedere politic pentru a calomnia alte țări".
Atacul vine în contextul unor avertismente sporite cu privire la amenințări de securitate cibernetică cu care se confruntă Marea Britanie. Totodată Rusia și China continuă să-și intensifice cooperarea economică, diplomatică și militară la mai bine de doi ani de la invadarea Ucrainei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰