Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Guvernul SUA dă în judecată SpaceX. Compania lui Elon Musk e acuzată că nu a vrut să angajeze refugiați sau imigranți

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a anunţat joi că a deschis un proces împotriva companiei SpaceX, deţinută de miliardarul Elon Musk, pentru discriminarea la angajare a refugiaţilor, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 25.08.2023 , 12:38

Guvernul SUA dă în judecată SpaceX. Compania lui Elon Musk e acuzată de discriminare față de refugiați și imigranți Guvernul SUA dă în judecată SpaceX. Compania lui Elon Musk e acuzată de discriminare față de refugiați și imigranți - Shutterstock

În ofertele sale de joburi şi în angajările efectuate între septembrie 2018 şi septembrie 2022, SpaceX a anunţat - în mod eronat - că nu putea să angajeze decât cetăţeni americani sau posesori de "carte verde" cu statut de rezident permanent, din cauza "legilor privind controlul exporturilor" pe care compania trebuia să le respecte, a precizat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.

"Ancheta noastră a stabilit că SpaceX i-a eliminat în mod nedrept pe refugiaţi din cauza statutului lor şi că a impus ceva care a echivalat cu o interdicţie de angajare, fără să ţină cont de calificările lor, încălcând legea federală", a explicat adjuncta secretarului de stat pentru Justiţie, Kristen Clarke, citată în comunicat.

"Legile privind controlul exporturilor nu impun astfel de restricţii la angajare", a subliniat Departamentul de Justiţie al Statelor Unite.

Articolul continuă după reclamă

Procesul vizează obţinerea unor despăgubiri, inclusiv de natură financiară, "pentru refugiaţii descurajaţi sau îndepărtaţi de posibilitatea de a se angaja la SpaceX din cauza acestei discriminări prezumate", explică acelaşi comunicat de presă.

O altă companie a miliardarului Elon Musk, Tesla, a fost deja dată în judecată de statul California pentru discriminare rasială practicată în uzina sa din oraşul Fremont.

În decembrie 2021, şase femei au depus de asemenea o plângere împotriva uzinei californiene, acuzând celebrul producător de automobile electrice că a tolerat hărţuirea sexuală la locul de muncă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Guvernul SUA dă în judecată SpaceX. Compania lui Elon Musk e acuzată că nu a vrut să angajeze refugiați sau imigranți