Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Grupul de hackeri Anonymous afirmă că a "spart" baza de date a Ministerului Rus al Apărării

Grupul de hackeri Anonymous afirmă că a "spart" baza de date a Ministerului Rus al Apărării, după ce anunţase o "ofensivă" împotriva Rusiei, ca reacţie la invadarea Ucrainei. 

de Redactia Observator

la 26.02.2022 , 09:28

Anonymous a oferit şi o adresă electronică la care puteau fi văzute documentele confidenţiale ale ministerului, dar aceasta a devenit repede inactivă. Hackerii au retras de pe Twitter şi postarea prin care îşi anunţau succesul. 

Grupul de presă Russia Today a anunţat că a fost, şi el, ţinta unui atac cibernetic. Anonymous a afirmat, ulterior, că a scos temporar din funcţiune chiar site-ului oficial al Kremlinului care, într-adevăr, era inaccesibil în această dimineaţă. 

Anonymous: Dacă tensiunile continuă să se agraveze în Ucraina, putem lua ostatice sisteme de control industrial. Dacă se ajunge la asta, va fi doar vina celui care a început totul, prin concentrări de trupe. 

Vezi și

Război Rusia – Ucraina, ziua 3

Războiul declanşat de Rusia în Ucraina a intrat în ziua a treia. Moscova continuă să muşte cu tancurile din pamântul ucrainean şi din speranţele oamenilor. Armata Rusiei a strâns şi mai mult cercul în jurul capitalei ucrainene, Kiev. Lupte grele s-au dat în suburbii şi chiar pe străzile oraşului. Mai multe explozii s-au produs sâmbătă dimineaţă în diverse zone ale capitalei. Până acum, ucrainenii rezistă, iar analiştii de la Pentagon consideră că armata rusă înaintează mai greu decât se aştepta.

Preşedintele Zelensky a rămas la Kiev, împreună cu guvernul, pentru a conduce apărarea oraşului, dar recunoaşte că situaţia este critică. El s-a pronunţat pentru negocieri cu Rusia, pentru a opri vărsarea de sânge, dar nu au căzut de acord asupra locului discuţiilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Grupul de hackeri Anonymous afirmă că a "spart" baza de date a Ministerului Rus al Apărării