Video Graniţa dintre NATO şi Rusia va ajunge la 2.600 de km. Suedia şi Finlanda, mesaj pentru Putin: "Voi aţi provocat asta"
Cea mai fericită ţară din lume, Finlanda îşi face griji pentru siguranţa ei şi a decis, după decenii de neutralitate, să adere la NATO. La două luni şi jumătate de la invazia Ucrainei, anunţul a fost făcut de premierul şi preşedintele ţării. Suedia ar urma să facă acelaşi lucru săptămâna viitoare. De cealaltă parte, Rusia vede deciziile celor două ţări ca pe o ameninţare.
Anunţul a fost făcut printr-un comunicat comun al premierului şi al preşedintelui. Finlanda va cere, urgent, aderarea la NATO, o schimbare de direcţie istorică după decenii de neutralitate.
Sauli Niinisto, preşedintele Finlandei: Sunt gata să atace orice ţară vecină. Voi aţi provocat asta. Uitaţi-vă în oglindă!
De neclintit în privinţa neutralităţii după cel de-al doilea război mondial, finlandezii şi-au schimbat dramatic poziţia în ultimele săptămâni. Aderarea este susţinută de 76% din populaţie şi aproape cu unanimitate în Parlament.
Student: Este o idee foarte bună ca ţările mari să asigure securitatea unei ţări mici precum Finlanda.
- Mesaje disperate de la ultimii luptători din oțelăria Azovstal. Au cerut ajutor de la Elon Musk, după ce Papa nu...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 78 LIVE TEXT. Finlanda renunţă la neutralitate, va cere aderarea la NATO. Kremlinul...
- Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: "Aderarea Finlandei se va derula fără probleme şi rapid". Reacţia...
De la începutul războiului din Ucraina, Finlanda a privit cu îngrijorare în direcţia vecinului rus
Cele două ţări împart o mie trei sute de kilometri de graniţă şi o istorie dureroasă. De la anexarea Crimeei, din 2014, Finlanda şi-a intensificat cooperarea cu NATO. Aderarea ei va dubla, acum, graniţele Alianţei, care vor ajunge până la 2 mii 600 de kilometri.
Sanna Marin, Premierul Finlandei: Arhitectura de securitate a Europei s-a schimbat fundamental după invazia Ucrainei de către Rusia. Schimbarea survenită în peisajul de securitate ne impune această analiză, pentru a garanta pacea Finlandei şi a regiunii în viitor.
Decizia finală trebuie anunţată până duminică. Apoi, fiecare stat membru va trebui să îşi dea acordul pentru ca Finlanda să fie primită în alianţă.
Jens Stoltenberg: Dacă vor decide să aplice pentru aderare, Finlanda şi Suedia vor fi primite cu căldură şi ne aşteptăm ca procesul de aderare să decurgă rapid.
Anunţul făcut de Helsinki vine la o zi după vizita lui Boris Johnson în ţările scandinave. Marea Britanie a semnat acorduri cu Finlanda şi cu Suedia, prin care le promite garanţii de securitate în caz de atac. Iar Rusia reacţionează.
Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului: Extinderea NATO şi apropierea infrastructurii alianţei de graniţele noastre nu face lumea şi, mai important, Europa, Eurasia, mai stabilă şi sigură.
Dar exemplul Ucrainei dă fiori întregii Europe. Bombardamentele continuă de două luni şi jumătate. În Azovstal, 500 de răniţi au nevoie, urgent, de ajutor. Din buncărele combinatului din Mariupol, comandantul brigăzii de puşcaşi marini a cerut un miracol şi de la cel mai bogat om al lumii, Elon Musk.
Tânără: Ajutaţi soldaţii răniţi. Au nevoie de ajutor medical calificat.
Kievul este gata să ofere Rusiei prizonieri de război în schimbul răniţilor
La Vatican, soţiile militarilor au cerut şi intervenţia Papei
Tânără: Sunteţi ultima lor speranţă. Sperăm să le puteţi salva vieţile. Vă rugăm, nu îi lăsaţi să moară. Să ne rugăm pentru ei.
Peste 10 mii de anchete de crime de război au fost deschise de procurorii ucraineni şi majoritatea vizează Bucha. Între ei, un copil de 15 ani speră să poată face dreptate tatălui său, împuşcat mortal de ruşi sub ochii lui.
Yura Nechyporenko, victimă din Bucha: A ridicat ţeava puştii în aşa fel încât să ne aibă în ţintă şi ne-a spus, în rusă, să ne oprim. A tras în direcţia mâinilor mele ridicate, dar glonţul a trecut printre degete.
Ucraina va deschide zilele acestea primul proces de crime de război. Un soldat rus de 21 de ani va fi adus în boxa acuzaţilor. Vadim Shyshimarin este acuzat că a ucis un civil neînarmat pe 28 februarie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰