Antena Meniu Search
x

Curs valutar

George Clooney o susține pe Kamala Harris: "Joe Biden salvează democraţia încă o dată prin retragerea sa"

Alegeri SUA 2024.Starul hollywoodian George Clooney, unul dintre primii mari susţinători ai democraţilor care i-au cerut lui Joe Biden să se retragă din cursă, a anunţat marţi că o susţine pe Kamala Harris în campania pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, salutând gestul preşedintelui, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 23.07.2024 , 16:55

George Clooney o susține pe Kamala Harris. Ce spune despre Joe Biden, după retragerea din cursa pentru Casa Albă George Clooney o susține pe Kamala Harris. Ce spune despre Joe Biden, după retragerea din cursa pentru Casa Albă - Profimedia

„Preşedintele Biden a arătat ce înseamnă adevăratul leadership. El salvează democraţia încă o dată”, a declarat actorul american pentru CNN, asigurând că va face „tot ce-i stă în putinţă (lui) pentru a o susţine pe vicepreşedinta Harris” în campania sa.

George Clooney o susţine pe Kamala Harris

Regizor şi producător, George Clooney este foarte implicat în strângerea de fonduri pentru Partidul Democrat şi în campaniile desfăşurate de candidaţii săi.

Articolul continuă după reclamă

„Luna trecută, am co-organizat cea mai mare strângere de fonduri organizată vreodată pentru un candidat democrat”, a explicat el la începutul lunii iulie într-un articol publicat în New York Times.

Gala, la care au participat vedete şi donatori de la Hollywood, precum şi fostul preşedinte Barack Obama, a strâns 28 de milioane de dolari, un record pentru partid.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » George Clooney o susține pe Kamala Harris: "Joe Biden salvează democraţia încă o dată prin retragerea sa"