Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gabriel a murit după ce a căzut cu mașina într-un canal, în Italia. Fratele lui geamăn a sărit în apă să-l salveze: "Era un băiat de aur"

Gabriel Andreetta, în vârstă de 19 ani, și-a pierdut viața într-un tragic accident auto, pe o șosea din Italia. Tânărul petrecuse duminică seara în oraș, iar în jurul orei 2 dimineața, a pierdut controlul volanului, în timp ce se întorcea spre casă, și a căzut într-un canal. Băiatul a rămas blocat în mașină și a fost scos din apă de fratele său geamăn. Paramedicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viața. 

de Cristina Cruceru

la 27.02.2023 , 14:49

Gabriel a murit după ce a căzut cu mașina într-un canal, în Italia Gabriel a murit după ce a căzut cu mașina într-un canal, în Italia - Nuova Venezia

Gabriel a pierdut controlul volanului și a căzut cu mașina în canalul Grassaga. Echipajele medicale au încercat să-l salveze, însă nu au reușit. Paramedicii au constatat decesul adolescentului. Vehiculul a fost extras din apă cu o macara. Polițiștii italieni au deschis o anchetă, însă momentan nu se știe cum băiatul a ajuns cu mașina în apă.

Gabriel, scos din apă de fratele său geamăn

Adolescentul se ducea spre casă și chiar era în apropierea locuinței lui. Cel care l-ar fi scos din apă pe băiat ar fi chiar fratele geamăn, Riccardo. Acesta s-a grăbit să-l caute pe Gabriel, când a văzut că nu a ajuns acasă. Riccardo l-a scos pe băiat din mașină, însă din păcate era prea târziu.

Articolul continuă după reclamă

Gabriel locuia în zona San Donà di Piave, urmase cursurile Institutului "Vito Volterra", iar în 2022 începuse facultatea la Ca 'Foscari. Gabriel era pasionat de fotbal și chiar juca la o echipă locală. Colegii lui au transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare: "Cu mare durere, echipa anunță că astăzi (duminică, n.r.) după-amiază meciul Musilemille Vs Treporti nu se va juca din cauza decesului prematur al unuia dintre jucătorii noștri Andreetta Gabriel. Echipa este aproape de familie și de fratele său Riccardo în acest moment tragic".

"Gabriel a fost un băiat de aur, mereu politicos și zâmbitor, cu adevărat special. A fost cu noi timp de 7 ani, a jucat la juniori sub 19 ani, când un băiat joacă în aceeași echipă atât de mult timp te atașezi. Era și talentat din punct de vedere tehnic, atât de mult încât a debutat în prima echipă. Ar fi trebuit să jucăm duminica aceasta, dar nu am avut chef să intrăm pe teren", au mai spus reprezentanții echipei, potrivit presei străine.

Cristina Cruceru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Gabriel a murit după ce a căzut cu mașina într-un canal, în Italia. Fratele lui geamăn a sărit în apă să-l salveze: "Era un băiat de aur"