Antena Meniu Search
x

Curs valutar

FT: UE le va cere statelor membre să diminueze consumul de gaz, în contextul crizei cu Rusia

Comisia Europeană se pregăteşte să le ceară ţărilor din cadrul Uniunii Europene să reducă "imediat" consumul de gaz natural, pe fondul temerilor privind rezervele insuficiente pentru perioada iernii din cauza diminuării livrărilor din Rusia, informează cotidianul Financial Times, citat de Mediafax.

de Redactia Observator

la 18.07.2022 , 22:02

FT: UE le va cere statelor membre să diminueze consumul de gaz, în contextul crizei cu Rusia - Shutterstock

Săptămâna viitoare, Comisia Europeană le va prezenta statelor membre UE un grafic de reducere voluntară a consumului de gaz, conform unui document vizualizat de cotidianul Financial Times. Comisia Europeană va avertiza statele membre că ţintele de reducere a consumului vor deveni obligatorii în situaţia perturbărilor severe ale aprovizionării.

Rusia a redus în ultima lună volumul de gaz prin conducta principală spre Germania

"Dacă acţionăm acum împreună, perturbările vor fi mai reduse şi mai puţin costisitoare, facilitând solidaritatea şi evitând necesitatea unor acţiuni neplanificate şi necoordonate mai târziu, în situaţia unei potenţiale situaţii de criză generată de reducerea rezervelor", arată documentul Comisiei Europene citat de FT. Agenţia Internaţională a Energiei tocmai a avertizat că eforturile UE de a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz natural nu mai sunt suficiente, existând riscul de a se ajunge la raţionalizare dacă nu este restricţionată cererea pentru a facilita acumularea de rezerve suficiente pentru iarnă.

Articolul continuă după reclamă

Rusia a redus în ultima lună volumul de gaz prin conducta principală spre Germania, iar Agenţia Internaţională a Energiei nu exclude posibilitatea unor reduceri suplimentare. Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei, afirmă că Uniunea Europeană se confruntă cu riscul unei "alerte roşii", astfel că sunt necesare "reduceri suplimentare semnificative pentru a pregăti Europa de o iarnă dură".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » FT: UE le va cere statelor membre să diminueze consumul de gaz, în contextul crizei cu Rusia