Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Franța îngheață prețurile la gaze și curent electric până în primăvară

Franța va acționa pentru a reduce costurile creșterii prețurilor pentru consumatori prin blocarea majorărilor suplimentare ale prețurilor la gazele naturale și prin prevenirea unei creșteri planificate a tarifelor la electricitate, programate în februarie, a anunțat premierul Jean Castex.

de Ana Maria Ghiarasim

la 02.10.2021 , 17:36

Franța îngheață prețurile la gaze și curent electric până în primăvară Franța îngheață prețurile la gaze și curent electric până în primăvară - Profimedia Images

"Pentru gazele naturale și electricitate, vom pune în aplicare ceea ce aș numi un scut tarifar. Ne vom proteja împotriva acelor majorări tarifare", a declarat Jean  Castex pentru televiziunea TF1, citat de Reuters.

Luni, autoritatea de reglementare a energiei din Franța a declarat că prețurile gazelor Engie vor crește cu 12,6% de la 1 octombrie.

Castex a confirmat majorarea, dar a spus că prețurile vor rămâne la același nivel până la scăderea prețurilor mondiale, lucru care ar trebui să aibă loc în martie sau aprilie.

Articolul continuă după reclamă

Criza facturilor mari la energie afectează întreaga Europa

Pe acelaşi subiect

Prețurile energiei au crescut brusc în întreaga lume în ultimele luni, adăugând presiuni inflaționiste și amenințând să afecteze încrederea consumatorilor.

Ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire, a declarat la începutul acestei săptămâni că se așteaptă ca prețurile la energie să urce încă "câteva luni".

Franța acordă tichete pentru energie celor cu venituri mici 

Guvernul francez a declarat în urmă cu două săptămâni că va efectua o plată unică de 100 de euro către 5,8 milioane de gospodării, care primesc tichete pentru energie, pentru le ajuta cu plata facturilor. 

Castex a declarat că guvernul ar fi dispus să ia în considerare luarea unor măsuri suplimentare, în cazul în care cele de până acum nu ar fi suficiente pentru a ușura povara oamenilor săraci.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Franța îngheață prețurile la gaze și curent electric până în primăvară