Video Filmul morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Cabina elicopterului prăbuşit era complet distrusă, iar unele cadavre erau carbonizate
Este oficial, preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi a murit. După mai bine de 12 ore de căutări în condiţii extreme, autorităţile au ajuns la locul prabusirii elicopterului, unde au confirmat decesul preşedintelui, dar şi a celorlalţi pasageri aflaţi la bord. Printre ei se afla şi ministrul iranian de externe, dar şi Guvernatorul Azerbaidjanului de Est. Preşedintele iranian se intorcea dintr-o vizită diplomatică din Azerbaidjan, unde a inaugurat un baraj alături de oficiali din Baku.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ultimele clipe din viaţa lui Silviu Prigoană. S-a prăbuşit la masă cu prietenii, la restaurantul pe care-l frecventa săptămânal
Elicopterul în care se afla Ebrahim Raisi s-a prăbuşit în apropierea graniţei cu Azerbaijanul, lângă oraşul Tabriz. La sosirea echipelor de salvare, cabina aparatului de zbor era complet distrusă, iar autoritățile iraniene spun că unele dintre cadavre au fost arse în totalitate, iar identificarea victimelor va putea fi făcută doar după teste ADN.
Reporter: După cum vedeți, sunt exact în locul unde s-a prăbușit elicopterul preşedintelui Raisi. Ieri, după inaugurarea barajului Qiz Qalasi, pe drumul înapoi spre Tabriz, incidentul s-a petrecut din cauza ceţii și a ploilor de aici, din pădurea Arasbaran.
Mai mulți oficiali înalţi au murit alături de preşedintele Raisi. Printre ei se numără: ministrul de externe, Guvernatorul Azerbaidjanului de Est, dar şi şeful gărzii prezidențiale.
Primul vicepreşedinte al Iranului va prelua conducerea interimar conducerea ţării
- Ce urmări poate avea moartea lui Ebrahim Raisi în Iran şi în lume. Liderul suprem Ali Khamenei este cel care...
- Israelul anunţă că nu este implicat în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi. Ce se ştie despre...
- Mohammad Mokhber, declarat oficial preşedintele interimar al Iranului. Ayatollahul Ali Khamenei a anunţat 5 zile de...
- Reacția lui Vladimir Putin la moartea președintelui Iranului Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter
- Președintele Iranului Ebrahim Raisi, ucis în accidentul de elicopter, anunță televiziunea de stat
- Ce urmează în Iran, după moartea președintelui Ebrahim Raisi. Cine va prelua interimar conducerea țării
Televiziunile iraniene de stat au difuzat, în această, dimineaţă, rugăciuni islamice în emisiunile lor. Guvernul iranian a convocat o "întâlnire urgentă" iar o fotografie postată pe reţelele sociale arată că scaunul, în care stătea de obicei Raisi era liber și acoperit cu o pânza neagră în memoria președintelui. Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să preia funcţia lui Raisi, potrivit Constituţiei iraniene.
Adept al liniei dure şi fost şef al sistemului judiciar, Ebrahim Raisi conducea Iranul din august 2021 şi era considerat de mulţi unul dintre viitorii lideri supremi ai Iranului. În anii 80 a făcut parte din așa-numitul "Comitet al Morții", format din patru judecători islamici care au condamnat la moarte mii de prizonieri iranieni în timpul epurării din 1988, ceea ce i-a adus porecla de Măcelarul din Teheran.
De altfel, perioada în care a fost preşedinte a fost marcată de proteste uriaşe, reprimate violent de Gărzile iraniene, după ce o tânără arestată pentru că nu a purtat corect vălul islamic a murit în închisoare. Raisi a fost pe lista neagră de sancțiuni a Statelor Unite pentru complicitate la "încălcări grave ale drepturilor omului" - acuzații respinse de către autoritățile de la Teheran.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰