Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video FBI a arestat un suspect în cazul tentativei de asasinat asupra lui Trump: cine e bărbatul care a tras în apropierea fostului preşedinte

Donald Trump a devenit ţinta unei noi tentative de asasinat, a doua din ultimele două luni. Fostul preşedinte se afla în Florida, la golf, în momentul în care s-au auzit mai multe focuri de armă în apropierea sa. Un suspect se află acum în arest, iar republicanul este în afara oricărui pericol. Directorul interimar al Secret Service merge in Florida după tentativa de asasinat asupra lui Trump.

de Redactia Observator

la 16.09.2024 , 09:03

Tentativa de asasinat a avut loc în timp ce Trump era pe terenul său de golf din Florida. Suspectul se afla la o distanţă de aproximativ 300 de metri de fostul preşedinte, iar unul dintre agenţii de la Serviciile Secrete a observat țeava puștii care ieșea prin gard. În acel moment a deschis focul, însă atacatorul a reuşit să fugă. "Din fericire, am reuşit să localizăm un martor care a venit la noi şi ne-a spus că a văzut un bărbat care alerga dintr-un tufiş, s-a urcat într-un Nissan negru şi a făcut poză la maşină", a declarat Ric Bradshaw, poliţie Palm Beach County.

Totul vine la două luni după ce republicanul a fost rănit la ureche de focuri de armă în timpul unui miting din Pennsylvania

La scurt timp după, a fost oprit de agenţi şi arestat. Suspectul ar fi fost identificat drept Ryan Wesley Routh, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani. "În tufişul în care se afla bărbatul era o puşcă AK-47 cu lunetă, două rucsacuri care erau agăţate de gard care aveau plăci ceramice în ele, un GoPro cu care urma să facă poze", a declarat Ric Bradshaw, poliţie Palm Beach County. Trump se află în afara oricărui pericol şi a ajuns la reşedinţa sa din Mar-a-Lago, iar pe pagina sa de strângere de fonduri apare acum un mesaj în care scrie "Sunt Donald J Trump. Nu vă temeţi. Sunt bine şi nimeni a fost rănit". Mai mult, el a adăugat că există oameni în lumea asta care ar face orice să-l oprească.

Vezi și

Totul vine la două luni după ce republicanul a fost rănit la ureche de focuri de armă în timpul unui miting din Pennsylvania. Atacatorul Thomas Matthew Crooks a reușit atunci să se strecoare pe un acoperiș, la 140 de metri de scena unde Trump vorbea. Apoi a început să tragă cu o pușcă semiautomată de tip AR-15, cumpărată de tatăl său.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » FBI a arestat un suspect în cazul tentativei de asasinat asupra lui Trump: cine e bărbatul care a tras în apropierea fostului preşedinte