Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Explozii la Ministerul Securităţii din Transnistria. Asupra clădirii s-ar fi tras cu un lansator de grenade. Reacția autorităților de la Chișinău

Mai multe explozii au avut loc la Ministerul Securităţii de Stat din Tiraspol, capitala regiunii separatiste moldoveneşti Transnistria, a anunţat postul de televiziune TSV.

de Redactia Observator

la 25.04.2022 , 21:28

Explozii la Ministerul Securităţii din Transnistria. Asupra clădirii s-ar fi tras cu un lansator de grenade Explozii la Ministerul Securităţii din Transnistria. Asupra clădirii s-ar fi tras cu un lansator de grenade - Smotri Media / Timpul

UPDATE 21:20 Autoritățile de la Chișinău au transmis că "obiectivul urmărit de incidentul de astăzi ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană".

"Biroul politici de reintegrare își exprimă îngrijorarea în legătură cu incidentul care s-a produs astăzi în orașul Tiraspol. Potrivit informației disponibile, persoane neidentificate au efectuat împușcături din aruncător de grenade asupra sediului așa-numitei structuri de securitate din regiune. Conform datelor preliminare nu există victime sau persoane rănite.

Obiectivul urmărit de incidentul de astăzi ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană, necontrolată de autoritățile constituționale. În acest context, Biroul politici de reintegrare cheamă la păstrarea calmului și împreună cu instituțiile naționale competente monitorizează evoluțiile cazului menționat", potrivit unui comunicat transmis pe site-ul Guvernului de la Chișiău. 

Articolul continuă după reclamă

Oficiali de la ministerul de interne al regiunii separatiste au declarat că asupra clădirii s-a tras de către atacatori necunoscuţi cu lansatoare de grenade, a precizat TSV. Într-o imagine ar fi un lansator de grenade abandonat la faţa locului. Deocamdată nu există informații privind victimele.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În fotografii publicate pe reţele sociale de către martori se poate vedea uşa de la intrare în clădire distrusă şi ferestrele imobilului vecin sparte. Pompieri şi poliţişti au fost desfăşuraţi la faţa locului, iar traficul rutier din centrul oraşului a fost blocat de poliţie. Lunea a fost declarată zi de sărbătoare în Transnistria, cu ocazia Paştelui ortodox.

Transnistria, puternic dependentă de Rusia

Învecinându-se cu Ucraina, Transnistria şi-a proclamat independenţa faţă de Republica Moldova după un scurt război civil care a urmat prăbuşirii Uniunii Sovietice. Regiunea separatistă are propria monedă şi propriile forţe de securitate.

Acest teritoriu, care numără circa 500.000 de locuitori, este însă puternic dependent de Rusia, care îi furnizează gratuit gaz şi a desfăşurat acolo 1.500 de militari.

Transnistria nu este recunoscută ca stat independent de comunitatea internaţională, inclusiv de Moscova, care o consideră însă un cap de pod situat nu departe de frontierele Uniunii Europene.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Explozii la Ministerul Securităţii din Transnistria. Asupra clădirii s-ar fi tras cu un lansator de grenade. Reacția autorităților de la Chișinău