Video Explozie masivă la o benzinărie din capitala Ceceniei: 4 morţi, dintre care doi copii. Momentul tragediei, filmat
Explozie masivă la o benzinărie din capitala Ceceniei. Patru oameni şi-au pierdut viaţa, printre care şi doi copii, după ce un rezervor de combustibil a explodat în stație. Imaginile postate pe reţelele de socializare arată momentul tragediei, iar unii martori descriu incidenul ca fiind cel mai grav lucru pe care l-au văzut vreodată. Liderul cecen a spus că cei responsabili de explozie vor fi aduși în fața justiției.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Doi copii se numără printre cele patru persoane care au fost ucise sâmbătă în urma unei explozii la o benzinărie din capitala cecenă Groznîi, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă al regiunii ruse, relatează Reuters. Autorităţile au declarat că un rezervor de combustibil a explodat la benzinărie, provocând un incendiu. Alte cinci persoane au fost rănite.
Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei, a declarat pe Telegram că a preluat situaţia sub controlul său personal. El a declarat că cei responsabili pentru explozie vor fi aduşi în faţa justiţiei, dar nu a oferit detalii suplimentare.
Exploziile produse în septembrie 2024 şi august 2023 la staţii de alimentare cu combustibil din regiunea vecină Daghestan au provocat moartea a 13 persoane şi, respectiv, a 35 de persoane. Incidentul intervine în timp ce Kadîrov a intrat în conflict cu parlamentari ruşi din regiunile învecinate, pe care i-a acuzat că au încercat să comande asasinarea sa şi i-a ameninţat cu o "vendetă".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰