Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Evacuări în SUA: Locuitorii din statul Montana au fost evacuaţi, după ce un incendiu de vegetaţie s-a extins rapid

Extinderea unui incendiu de vegetație supranumit "Lodgepole Complex" în Montana, Statele Unite, a condus, vineri noaptea, la emiterea de ordine de evacuare pentru o parte a populației acestui stat, informează Xinhua și Reuters.

de Redactia Observator

la 22.07.2017 , 16:51

Extinderea unui incendiu de vegetație supranumit "Lodgepole Complex" în Montana, Statele Unite, a condus, vineri noaptea, la emiterea de ordine de evacuare pentru o parte a populației acestui stat, informează Xinhua și Reuters.

Incendiul 'Lodgepole Complex' este cel mai important din vara aceasta din Montana și a distrus până în prezent o suprafață de aproximativ 280 de kilometri pătrați de teren din zona îndepărtată aflată în centrul statului.

Conform Biroului de gestionare a terenurilor din Montana/Dakota, locuitorilor li s-a solicitat evacuarea "întregii zone de la nord de Autostrada 200, dincolo de granița Petroleum și de la vest de Edwards Road".

Articolul continuă după reclamă

Potrivit hărților satelitare, în această regiune nu se află decât câteva așezări umane.

Pe acelaşi subiect

Incendiul, care a izbucnit miercuri după-amiaza, s-a extins foarte rapid manifestându-se sub forma a patru focare.

153 de pompieri, ajutați de aeronave specializate pentru stingerea incendiilor, au fost trimiși la fața locului pentru a încerca să țină sub control flăcările, conform unui mesaj publicat pe site-ul cotidianuluil Billings Gazette.

Potrivit oficialilor, un pompier în vârstă de 19 ani a decedat miercuri după ce o parte dintr-un copac a căzut pe el în timp ce se lupta cu flăcările în timpul incendiului supranumit "Florence Fire", la nord de Lacul Seeley.

Conform unui anunț publicat pe site-ul National Interagency Fire Center, există peste 35 de focare importante care mistuie atât pădurile cât și pășunile în Statele Unite, mare parte dintre acestea aflându-se în desfășurare în statele din vestul țării.

Peste 3.700 de pompieri s-au luptat în această săptămână cu un incendiu de pădure din centrul Californiei care a distrus peste 28.570 de hectare și 99 de structuri, printre care 50 de case, și a forțat mii de persoane să-și părăsească locuințele. Extinderea incendiului "Detwiler" a fost încetinită parțial vineri, iar unii dintre locuitori s-au putut întoarce la locuințele lor, a anunțat șeriful local citat de Reuters. Guvernatorul Jerry Brown a declarat marți stare de urgență pentru comitatul Mariposa, detașând resurse suplimentare în zonă.

Potrivit unui oficial din cadrul Agenției naționale pentru stingerea incendiilor, Tim Chavez, incendiul s-a răspândit în mod "neobișnuit" pe fondul secetei, iar eforturile echipelor de intervenție au fost îngreunate de relieful dificil de abordat. Cauza incendiului este în continuare investigată, a precizat oficialul.

Și Canada se luptă cu incendiile de pădure, care continuă să facă ravagii în British Columbia, mii de persoane fiind evacuate. În această provincie de pe coasta Pacificului, aproape 170 de focare au rămas în continuare active afectând 405.000 de hectare și determinând declanșarea stării de urgență în provincia care a cheltuit până acum în jur de 94,05 milioane de dolari americani în lupta cu flăcările.

Provincia ar putea solicita ajutor suplimentar în cazul în care situația se înrăutățește, au anunțat vineri oficiali din British Columbia după ce guvernul federal a suplimentat efectivele forțelor de intervenție cu 225 

de soldați pentru a ajuta la combaterea incendiului care se răspândesc rapid, susținut de condițiile secetoase. În total, 375 de soldați canadieni și 3.600 de pompieri și angajați ai serviciilor de urgență se luptă cu flăcările care au provocat în ultimele două săptămâni evacuarea a circa 45.000 de persoane, au distrus unele locuințe, au afectat infrastructura electrică și au perturbat activitatea industrială.

British Columbia este, asemeni Californiei și a altor zone din SUA, afectată frecvent de incendii de pădure. Însă amploarea dezastrului din acest an se apropie de cel din 2003, când incendiile au obligat evacuarea a peste 50.000 de persoane.

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri externe » Evacuări în SUA: Locuitorii din statul Montana au fost evacuaţi, după ce un incendiu de vegetaţie s-a extins rapid