Eşec pentru Rusia. Sonda Luna-25 s-a prăbuşit pe Lună şi "a încetat să mai existe", anunţă Roscosmos
Prima misiune lunară a Rusiei din ultimii 47 de ani a eşuat după ce sonda spaţială Luna-25 a scăpat de sub control şi s-a izbit de Lună, informează Reuters.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Agenţia spaţială a Rusiei, Roscosmos, a anunţat că a pierdut contactul cu sonda la scurt timp după ce a apărut o problemă, sâmbătă, în timp ce era dirijată pentru a intra pe orbita de preaselenizare.
"Sistemul s-a deplasat pe o orbită imprevizibilă şi a încetat să mai existe în urma coliziunii cu suprafaţa Lunii", a anunţat duminică Roskosmos într-un comunicat. Agenţia precizează că a fost formată o comisie interdepartamentală specială care va investiga cauzele pierderii navei spaţiale.
Eşecul misiunii subliniază declinul puterii spaţiale a Rusiei de la zilele de glorie din timpul Războiului Rece, când Moscova a fost prima care a lansat un satelit pe orbita Pământului - Sputnik 1, în 1957 - iar cosmonautul sovietic Iuri Gagarin a devenit primul om care a călătorit în spaţiu în 1961.
Rusia nu a mai încercat o misiune pe Lună de la misiunea Luna-24 din 1976, când Leonid Brejnev conducea Kremlinul. Luna-25 ar fi trebuit să execute o aselenizare la polul sud al Lunii, programată pentru luni, 21 august, potrivit oficialilor spaţiali ruşi.
Eşecul subliniază declinul puterii spaţiale a Rusiei
Rusia a fost în competiţie cu India, a cărei sondă spaţială Chandrayaan-3 este programată să aselenizeze la polul sud al Lunii în această săptămână, şi, în sens mai larg, cu China şi Statele Unite, ambele având ambiţia de a trimite nave şi apoi oameni pe Lună.
În iunie anul trecut, şeful Roscosmos, Iuri Borissov, a recunoscut în faţa preşedintelui Vladimir Putin că misiunea Luna-25 este "riscantă". "Probabilitatea de reuşită pentru astfel de misiuni este estimată la aproximativ 70%", a spus el despre sonda care cântărea aproape 800 de kilograme.
Misiunea era menită să dea un nou impuls sectorului spaţial rusesc, care se confruntă de ani de zile cu probleme de finanţare şi scandaluri de corupţie, iar acum este izolat din cauza conflictului din Ucraina.
La rândul său, Vladimir Putin a promis că va continua programul spaţial rusesc în ciuda dificultăţilor din acest sector, luând ca exemplu trimiterea primului om în spaţiu de către URSS în contextul tensionat al anului 1961, în plin Război Rece.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰