Galerie foto "Eroul nopţii". Un băiat de doar 11 ani a reuşit să scape din Zaporojie şi a trecut singur graniţa în Slovacia. "Părinţii au trebuit să rămână în Ucraina"
Războiul din Ucraina a ajuns în a 11-a zi şi tot mai mulţi ucraineni încearcă să părăsească ţara. Un băiat din Zaporojie, o zonă greu încercată din sud-estul Ucrainei, a fost numit "un erou al nopții" de către autoritățile slovace după ce a reuşit să treacă singur granița din Ucraina în Slovacia.
Tânărul de 11 ani avea cu el un rucsac, o pungă de plastic și un pașaport și avea scris pe mână un număr de telefon, anunţă ministerul de interne slovac într-o postare pe Facebook.
A venit singur pentru că "părinții lui au trebuit să rămână în Ucraina". Voluntarii l-au îngrijit, l-au dus într-un loc cald și i-au dat de mâncare și de băut, spun autorităţile slovace.
Povestea tânărului erou a fost postată sâmbătă pe pagina de Facebook a ministerului alături de mai multe fotografii. Autorităţile slovace informează că, datorită informațiilor scrise pe mâna băiatului și pe o hârtie care era împăturită în pașaportul acestuia, personalul de la graniță a putut lua legătura cu rudele băiatului din Slovacia, care au putut apoi să vină să-l ia de la vamă.
"A cucerit pe toți cu zâmbetul, neînfricarea și determinarea lui demnă de un adevărat erou", se spune în declarație. Nu este clar de ce băiatul era neînsoțit.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 11 LIVE TEXT. O nouă încetare a focului, anunțată la Mariupol. Un punct de...
- Serviciul de Securitate al Ucrainei ar fi arestat un grup prorus care intenţiona să înfiinţeze noi "republici...
- Traficul de persoane ar putea creşte în urma crizei din Ucraina. Specialiştii spun că refugiaţii ucraineni...
Aproape 1,4 milioane de refugiați au părăsit Ucraina din 24 februarie, potrivit ONU. Din cei 1.368.864 de refugiați care au fugit, majoritatea, 53,47%, au traversat Polonia. Alții au plecat în țări precum Ungaria, Slovacia, Moldova și România.
Momentul de rămas bun. Sute de ucraineni, despărţiţi de familii din cauza războiului
Fotografii emoţionante continuă să arate tot mai multe familii sfâșiate de durerea războiului, nevoite să se despartă pentru a fugi din calea bombardamentelor. Tot mai multe mame, împreună cu copiii lor fug din ţară către un loc liniştit, în timp ce soţii lor rămân să lupte pe front. Momentul despărţirii este unul extrem de emoţionant.
Traficul de persoane ar putea creşte în urma crizei din Ucraina. Specialiştii spun că refugiaţii ucraineni riscă să fie exploataţi. "Pot ajunge sclavi sexuali"
Bandele criminale ar putea profita de valul de refugiați care fug din Ucraina distrusă de război. Ele ar viza în special femeile pentru a le convinge să practice munca sexuală și sclavia umană, transmit specialiştii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰