Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Emmanuel Macron, avertisment pentru francezi: Toamna va aduce "sfârşitul abundenţei. Trăim o mare schimbare"

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a atenţionat miercuri pe francezi în legătură cu "marea schimbare" ce va veni odată cu toamna, prin "sfârşitul abundenţei", "al evidenţelor" şi "al lipsei de griji", relatează AFP. "Trăim o mare schimbare", a avertizat şeful statului, revenind asupra unei recente "serii de crize grave", de la Ucraina la secetă, ca preambul la consiliul de miniştri de după vacanţă la Paris, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 24.08.2022 , 14:20

Emmanuel Macron, președintele Franței Emmanuel Macron i-a atenţionat miercuri pe francezi în legătură cu "marea schimbare" ce va veni odată cu toamna - Profimedia

"Momentul pe care îl trăim poate fi structurat de o serie de crize grave (...) şi s-ar putea ca unii să vadă destinul nostru ca unul în care trebuie să gestionăm permanent crize sau situaţii de urgenţă. În ceea ce mă priveşte, cred că ceea ce suntem pe cale să trăim este mai degrabă o mare schimbare sau o mare bulversare", a declarat Emmanuel Macron în cadrul unei alocuţiuni în faţa miniştrilor săi, transmisă în direct în mod excepţional.

Pentru că, în faţa acestei situaţii, "compatrioţii noştri ar putea reacţiona cu multă nelinişte", el le-a cerut membrilor guvernului "să spună lucrurilor pe nume", "să le numească clar şi fără o abordare catastrofală".

"Mă aştept de la guvern să respecte cuvântul dat şi angajamentele pe care le-am luat faţă de naţiune", a adăugat el.

Articolul continuă după reclamă

Macron, apel la unitate

Pe acelaşi subiect

"Ce îmi doresc să putem face în următoarele săptămâni şi luni este să reafirmăm o unitate foarte puternică a guvernului, a forţelor majorităţii" în jurul "unei direcţii care să ne permită să ne consolidăm suveranitatea, independenţa noastră franceză şi europeană", a adăugat el.

În contextul "înmulţirii regimurilor iliberale" şi al "consolidării regimurilor autoritare", preşedintele francez le-a cerut miniştilor săi "seriozitate", "credibilitate" şi să nu cedeze tentaţiei "demagogiei".

"Este uşor să promiţi orice, iar uneori să spui orice. Să nu cedăm acestor tentaţii, demagogiei. Ele înfloresc în toate democraţiile astăzi, într-o lume complexă care înspăimântă. Poate fi seducător să spui ceea ce oamenii vor să audă (...), însă trebuie mai întâi să raţionezi întrebându-te dacă este eficient şi util", a adăugat el, fără a oferi exemple concrete. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Emmanuel Macron, avertisment pentru francezi: Toamna va aduce "sfârşitul abundenţei. Trăim o mare schimbare"