Galerie foto El este tatăl român mort în Italia, în accidentul devastator din Calcinate. Fernando avea doar 29 de ani şi patru copii mici
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la câteva minute după ora 1.00, pe drumul provincial 573, lângă Calcinate, destinul lui Fernando Ciupangel, un tânăr român stabilit în Italia, s-a frânt brutal în urma unui cumplit accident rutier. Era tatăl a patru copii și avea doar 29 de ani.
Nenorocirea s-a produs pe drumul provincial spre Mornico.
Conform cercetărilor efectuate de carabinierii din Bergamo, românul de 29 de ani, rezident în Borgo San Giacomo, provincia Brescia, se afla la volanul mașinii sale, un Fiat Bravo, când, din motive aflate încă în investigare, a pierdut controlul asupra vehiculului, ajungând pe contrasens, unde s-a izbit frontal cu un camion. Impactul a fost atât de puternic, încât maşina românului a fost proiectată în afara drumului, a lovit stâlpii unui gard, s-a rupt în două, apoi a ajuns într-un șanț la marginea şoselei. Când salvatorii au ajuns la locul tragediei, nu au mai putut face altceva decât să constate decesul, scrie Brescia Today. Fernando avea doar 29 de ani.
Șoferul camionului, un bărbat de 56 de ani, a fost rănit ușor și transportat la spital pentru investigații. La fața locului, pe lângă personalul medical, au intervenit carabinierii, care au efectuat cercetările și au demarat investigațiile pentru a reconstrui cum s-a produs nenorocirea.
Fernando va fi înmormântat în România
Fernando Ciupangel locuia în Acqualunga, un cartier liniștit din Borgo San Giacomo, alături de soția sa și cei patru copii mici – cel mai mare având doar 9 ani. Muncitor metalurgist într-o companie locală, Fernando emigrase în Italia pentru a-și construi o viață mai bună: împreună cu el s-au stabilit și fratele său, Alex, și sora sa, Maria.
Tânărul de 29 de ani va fi înmormântat în România, potrivit Brescia Oggi. Între timp, investigațiile continuă sub coordonarea Parchetului din Bergamo, pentru a clarifica dinamica tragediei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰