Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prețurile cerealelor cresc rapid după ce Rusia a decis să se retragă din acordul ce permite exportul de alimente din Ucraina

Cotaţiile futures la grâu au crescut luni cu peste 5% iar cele la porumb cu peste 2%, după ce anunţul privind retragerea Rusiei din acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră a înmulţit îngrijorările cu privire la aprovizionarea mondială cu alimente, transmite Reuters, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 31.10.2022 , 10:23

Efectul retragerii Rusiei din acordul privind coridorul Mării Negre: creşterea preţurilor pe piaţa cerealelor - Profimedia

În jurul orei 04:55 GMT, cel mai tranzacţionat contract la grâu la bursa Chicago Board of Trade (CBOT) a urcat cu 5,4%, până la 8,73 dolari per bushel, după ce anterior a crescut cu 7,7%, până la 8,93 dolari per bushel, cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămânii. Recordul absolut în ceea ce priveşte cotaţia grâului a fost atins în luna martie, când un buhsel de grâu s-a tranzacţionat pentru 13,64 dolari. Tot luni, cotaţia la porumb a crescut cu 2,2%, până la 6,96 dolari per bushel, în timp ce cotaţia la soia boabe a crescut cu 0,8%, până la 14,12 dolari per bushel.

Moscova a decis să suspende participarea la acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră

"Aceasta este o mişcare inflaţionistă, care susţine preţurile la grâu şi porumb. Preţurile au crescut dar creşterile viitoare vor depinde de modul cum va evolua situaţia", a declarat un trader de la Singapore. Moscova şi-a anunţat sâmbătă decizia de a-şi suspenda participarea la acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră ca răspuns la atacul cu drone asupra flotei ruseşti din Crimeea, atac nerecunoscut de Kiev, care acuză Moscova că fabrică un pretext pentru a-şi justifica retragerea din acord.

Articolul continuă după reclamă

Acordul de la Istanbul prevede în special inspectarea navelor comerciale care trec prin Strâmtoarea Bosfor în cele două sensuri, fără şi cu încărcătură, de către cinci echipe compuse din doi inspectori ruşi, doi ucraineni, doi turci şi doi delegaţi ai ONU. Acordul, intrat în vigoare la 1 august, a permis exportarea din porturile ucrainene a peste 9 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole, potrivit JCC, care a numărat în această săptămână, în largul Istanbulului, peste 170 de nave care aşteptau să fie inspectate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Prețurile cerealelor cresc rapid după ce Rusia a decis să se retragă din acordul ce permite exportul de alimente din Ucraina