Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Drumul Regelui Charles al III-lea spre coroana Marii Britanii. Un destin marcat de clipe dure: "Hărţuit şi izolat"

Charles al III-lea s-a pregătit toată viaţa pentru acest moment. Copil şi adolescent timid, a fost călit pentru rolul de rege de un internat dur şi de pregătirea militară. Britanicii nu l-au avut, însă, la inimă ani în şir, fiindcă a înşelat-o pe prinţesa Diana, pe care ei o adorau. Devotamentul lui pentru regat şi implicarea în proiecte sociale şi de mediu l-au apropiat, totuşi, din nou de popor. Iar povestea vieţii sale este, într-adevăr, demnă de un monarh. 

de Redactia Observator

la 06.05.2023 , 19:19

Charles al III-lea: drumul spre coroană Charles al III-lea: drumul spre coroană - Profimedia

Charles Philip Arthur George s-a născut pe 14 noiembrie 1947 la Palatul Buckingham. Era primul copil al Prințesei Elisabeta, Ducesă de Edinburgh și a Prințului Filip, Duce de Edinburgh şi avea destinul pecetluit - va fi într-o zi rege al Marii Britanii. 

Charles al III-lea: drumul spre coroană

Avea doar trei ani în momentul în care mama sa, regina Elisabeta a II-a, a urcat pe tron. Copilăria avea să-i fie marcată de lipsa părinţilor, prea ocupaţi cu angajamentele regale. A fost lăsat în grija bonelor şi a angajaţilor de la palat, iar asta avea să-i influenţeze personalitatea.

Articolul continuă după reclamă

A fost un copil timid şi, mai apoi, un tată introvertit, după cum îşi aminteşte fiul său, prinţul Harry, în cartea sa: "Tata nu m-a îmbrăţişat. Nici în situaţii obişnuite nu ştia să-şi manifeste emoţiile, dar şi-a mai pus o dată mâna pe genunchiul meu şi a zis că va fi bine. După asta, nimic n-a fost bine, pentru mult timp."

Charles a fost primul moștenitor al familiei regale britanice care a mers la o școală și universitate publică, în loc să fie educat acasă. Pentru că era un tânăr foarte sensibil şi emotiv, tatăl său, Prințul Philip, l-a trimis în Scoția, la Gordonstoun, un internat dur şi spartan, unde era adesea victima bătăuşilor şcolii. 

"A fost hărţuit şi izolat. Ne părea rău pentru el, pe atunci. Şi dacă încercai să te împrieteneşti cu el, erai şi tu hărţuit pentru că erai unul dintre prietenii regelui. A fost un mediu dur. Îl băteau, îl trăgeau de urechi, îl loveau cu pumnii", îşi aminteşte Johnny Stonborough, coleg de şcoală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Drumul Regelui Charles al III-lea spre coroana Marii Britanii. Un destin marcat de clipe dure: "Hărţuit şi izolat"