Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Dosar penal în cazul fetiței de 10 ani care a ajuns la un pas de moarte după ce s-a electrocutat într-un parc din Sectorul 6. Nicio reacție din partea primăriei

Vorbim despre un incident extrem de grav petrecut seara trecută intr-un parc de copii din Bucureşti. O fetiţă de 10 ani a fost la un pas să îşi piardă viaţa după ce s-a electrocutat chiar la locul de joacă din faţa blocului. Copila s-ar fi urcat pe gardul metalic care înconjoară parcul şi a atins un stâlp de iluminat, moment în care a fost electrocutată, spun martorii. Care tot ei au sunat imediat şi la ambulanţă. Mai grav este că părinţii fetiţei spun că în urmă cu trei ani, în acelaşi loc, un alt copil a fost electrocutat după ce s-a atins de un stâlp de iluminat.

de Cosmina Balint

la 08.08.2023 , 13:44

Poliţia a deschis acum o anchetă. Iată şi reacţia mamei.

Mama micuţei: "A căzut, leşinată. Am dat telefonul oamenilor din jur, am zis: „Sunaţi la salvare, că nu am ce să fac!“. Era inconştientă, se uita prin mine, gura încleştată. A curentat şi mai jos la nivelul meu, adică la 50 de centimetri. M-am atins şi eu de el puţin şi m-a ciupit."

Vorbim, aşadar, despre o improvizaţie periculoasă sau nu? Rămâne o întrebare la care autorităţile trebuie să răspundă, mai ales părinţilor care îşi duc copiii să se joace într-un loc care ar trebui să fie 100% sigur. 

Vezi și

Cosmina Balint, reporter Observator: "Până în acest moment, nu avem nicio reacție din partea autorităților, știm că parcul se află în subordinea Primăriei Sectorului 6. Am cerut și noi un punct de vedere însă, până în acest moment, nu am primit niciun fel de reacție. Vecinii ne spuneau că au mai avut loc incidente similare în acest parc chiar la acest stâlp unde s-a electrocutat și fetița în vârstă de numai 10 ani. Ultimul eveniment de acest fel ar fi avut loc în urmă cu doi ani, iar vecinii au spus că de atunci stâlpii de iluminat nu ar mai fi funcționat, asta până acum două zile când au văzut seara că în parc s-au aprins iar luminile. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar acum vor să afle cine este responsabil și cine va trebui să răspundă pentru acest incident grav."

Cosmina Balint Like

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Dosar penal în cazul fetiței de 10 ani care a ajuns la un pas de moarte după ce s-a electrocutat într-un parc din Sectorul 6. Nicio reacție din partea primăriei