Un elev de 12 ani a criticat războiul lui Putin. A doua zi, poliția din Moscova i-a oprit curentul acasă
Un băiețel de 12 ani, care a criticat războiul declanșat de Vladimir Putin și și-a contrazis profesoara de istorie, a intrat în vizorul poliției din Moscova. După lecția de istorie în care elevul a pus întrebări „incomode”, oamenii legii au venit la el acasă și i-au oprit curentul, scrie Novaya Gazeta, organism de presă încă independent într-un peisaj mediatic rus, în general, supus Kremlinului.
Kiril este un băiat de 12 ani, elev în clasa a VI-a la o școală din Moscova. Băiatul are origini ucrainene, iar războiul declanșat de Vladimir Putin îl afectează foarte tare. Pe 4 martie, în timpul unei lecții de istorie, elevul a pus câteva întrebări deranjante pentru profesoară.
“De ce a început Putin războiul?”, a întrebat Kiril. Cadrul didactic i-a atras atenția că este vorba despre „o operațiune specială”. „Nu știu unde se află trupele noastre, dar dacă s-ar fi oprit la jumătatea drumului, agresiunea ucrainenilor ar fi continuat. Ucraina și SUA inventează știri false, spun că oamenii sunt bătuți la mitinguri, dar mitingurile trebuie coordonate”, a răspuns profesoara.
După lecție, băiatul a strigat pe coridorul școlii „Slavă Ucrainei”. Alți colegi i-au răspuns cu același slogan. Însă, opoziția făcută de elevii de clasa a VI-a nu a rămas neobservată.
A doua zi, mama lui Kirill spune că a primit un apel pe WhatsApp de la un număr necunoscut: „Numărul nu se vedea, e o pisică pe avatarul aplicației. O voce de femeie, fără să se prezinte, spune că sună cu privire la fiica mea. Am glumit că poate sunt o mamă rea încât nu știu că am o fiică.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 14 LIVE TEXT. Bombardamente şi în Harkov: cel puţin 27 de morţi. Rusia: "Nu vrem...
- Războiul din Ucraina va declanșa ”iadul pe pământ”. Ne așteaptă o ”furtună perfectă” care poate aduce...
- Zelenski, ovaționat în Parlamentul britanic. L-a citat pe Winston Churchill: "Vom lupta în codrii, pe câmpii, pe...
Oamenii legii au încercat să-l intimideze
Persoana de la celălat capăt s-a corectat, “adică despre fiul tău”. Vino să vorbești cu poliția”. “Sună-mă cu citație, voi veni”, le-a replicat Natalia.
Ziua următoare, Kiril era singur acasă, când a auzit niște bătăi puternice în ușă, dar nu a deschis. Polițiștii ar fi bătut aproximativ o jumătate de oră, apoi i-au tăiat curentul în apartament și i-au băgat sub ușă o somație pentru a se prezenta la interogatoriu.
Cunoscut în special pentru anchetele sale asupra corupţiei şi atingerilor aduse drepturilor omului în Cecenia, cotidianul Novaia Gazeta numără şase colaboratori care au fost ucişi în anii 1990, printre care celebra jurnalistă Anna Politovskaia, asasinată în 2006. Publicația a fost fondată de Dmitri Muratov, unul dintre cei jurnaliștii care au câștigat premiului Nobel pentru Pace în 2021.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰