Antena Meniu Search
x

Curs valutar

De ce au aprobat SUA brusc ajutorul pentru Ucraina. CIA l-a influenţat pe omul cheie iar democraţii l-au ajutat pe aliatul lui Trump

Cine l-a convins pe președintele Camerei Reprezentanților să deblocheze precedura pentru a putea fi votat şi aprobat ajutorul de 60 de miliare de dolari pentru Ucraina? The New York Times şi CNN scriu că răsturnarea de situaţie s-a produs după ce republicanul Mike Johnson a fost influenţat de un raport al CIA. Concret, directorul William Burns i-a descris cât de îngrozitoare este situația de pe câmpul de luptă din Ucraina și a subliniat consecințele globale dacă nu acţionează imediat. Cu toate astea, CNN sugerează şi o înţelegere făcută de Mike Johnson cu democraţii pentru a-l salva dacă republicanii ultra conservatori vor forţa demiterea sa. 

de Redactia Observator

la 22.04.2024 , 16:18

De ce au aprobat SUA brusc ajutorul pentru Ucraina. CIA l-a influenţat pe omul cheie iar democraţii l-au ajutat pe aliatul lui Trump De ce au aprobat SUA brusc ajutorul pentru Ucraina. CIA l-a influenţat pe omul cheie iar democraţii l-au ajutat pe aliatul lui Trump - Profimedia

Mike Johnson, speakerul Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, a blocat timp de 6 luni aprobarea unui nou pachet de ajutor pentru Ucraina. Poate cel mai conservator republican care ocupă această funcţie în epoca modernă, Mike Johnson este un aliat al lui Donald Trump şi o voce puternică în cadrul partidului. El s-a opus în mare parte ajutorului acordat Ucrainei, dar în cele din urmă a cedat brusc şi neaşteptat chiar dacă a fost ameninţat cu înlăturarea din funcţie de republicanii din aripa dură a partidului.

"Vreau să fiu de partea bună a istoriei. Istoria ne judecă pentru ceea ce facem. Acesta este un moment critic, aș putea să iau o decizie egoistă și să fac ceva diferit, dar eu fac aici ceea ce cred că este corect. Cred că furnizarea de ajutor letal Ucrainei în acest moment este de o importanță critică", și-a argumentat Johnson răzgândirea bruscă. 

Ce a discutat Mike Johnson cu democraţii

Articolul continuă după reclamă

Lucrurile nu s-au schimbat chiar atât de subit, ci după ce Iranul a atacat Israelul. A doua zi după atac, Johnson a vorbit la telefon cu liderul democrat al Camerei Reprezentanților, Hakeem Jeffries, căruia i-a transmis că este dispus să acţioneze pentru a vota proiectul de lege privind ajutorul extern, în ciuda potențialelor consecințe pentru funcţia sa, dezvăluie CNN. 

Pe acelaşi subiect

Jeffries l-a întrebat câți republicani sprijină ajutorul pentru Kiev, știind cum vor vota democrații din Camea Reprezentanților. În plus, deşi a fost şi este ameninţat de republicanii ultra-conservatori, Mike Johnson este sprijinit de membrii de centru-dreapta ai partidului său.

Johnson a fost aspru criticat de aripa dură a Partidului Republican după ce a anunţat în luna martie că intenţionează să supună la vot pachetul de ajutor extern în cinci proiecte separate de acte normative.

Marjorie Taylor Greene, reprezentanta Georgiei în Cameră, l-a ameninţat chiar că va declanşa o procedură pentru demiterea sa. În aceste condiţii, Johnson ar putea avea nevoie de ajutorul democraților pentru a rămâne în funcție.

Nu este clar dacă rivalii democrați chiar îl vor salva de la demitere, scrie CNN, totuşi ei și-au exprimat dorința de a-l ajuta politic pe Johnson, mai ales după ce acesta a sfidat flancul anti-ucrainean din partidul său pentru a merge mai departe cu un pachet de ajutor extern care seamănă destul de mult cu versiune adoptată de Senat în luna februarie.  Dar chiar dacă Johnson își păstrează funcţia, unii republicani ultra conservatori avertizează că este insuportabil din punct de vedere politic susținerea sa de către democrați.

"Este o trădare din partea lui Mike Johnson. Un pachet de război extern care nu face nimic pentru America? Este de necrezut. Mă bucur că America are ocazia să vadă cine este acest om", a transmis Marjorie Taylor Greene după vot. 

CIA l-a avertizat că "Putin ar putea continua să mărșăluiască prin Europa"

CNN mai dezvăluie că recent, Mike Johnson a primit un raport cheie de la directorul CIA, Bill Burns, care descria o situație groaznică pe câmpul de luptă pentru Ucraina și care vor fi consecințele globale dacă nu acţionează urgent.

Briefingul CIA l-a impresionat puternic pe Mike Johnson, care, potrivit unor surse anonime citate de CNN, a devenit din ce în ce mai convins că soarta democrației occidentale era pe umerii lui. "Cred cu adevărat informațiile. Cred că Vladimir Putin va continua să mărșăluiască prin Europa dacă i se va permite asta. Cred că ar putea merge mai departe în ţările baltice. Cred că ar putea avea loc o confruntare cu Polonia sau cu unul dintre aliații noștri NATO" a spus speakerul Camerei Reprezentanților, citat de  The New York Times.

CNN mai enumeră totuşi şi alţi factori precum lobby-ul direct făcut pe lângă el în martie de președintele ucrainean Volodimir Zelenski sau faptul că fiul cel mare al lui Johnson a fost recent acceptat la Academia Navală.

Potrivit The New York Times, în timpul unei întâlniri de săptămâna trecută cu republicanii aripa dură, Johnson a fost constrâns să condiționeze sprijinul pentru Ucraina de un set de măsuri stricte legate de imigrație. Johnson a respins propunerea, răspunzând că nu ar avea suficient sprijin republican pentru a promova o astfel de măsură, argumentând totodată că este îngrijorat serios de capacitatea Ucrainei de a ține piept Rusiei fără ajutorul american, iar negocierile politice ar putea dura câteva săptămâni. Johnson a precizat că "dacă nu rezolvăm acest lucru în aprilie, ar putea fi prea târziu pentru Ucraina".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » De ce au aprobat SUA brusc ajutorul pentru Ucraina. CIA l-a influenţat pe omul cheie iar democraţii l-au ajutat pe aliatul lui Trump