Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum au lovit ruşii un "Patriot" cu "Kinjal" la Kiev. Un oficial american spune că sistemul antiaerian a fost avariat, dar nu distrus

Război în Ucraina. Americanii susţin că evaluează potențiale daune la un sistem de apărare antirachetă Patriot în urma atacului rusesc de marţi dimineaţă. În acest timp Rybar, un canal de Telegram, de analiză militară, condus de un fost membru al serviciului de presă din Ministerul rus al Apărării, a scris că un lansator Patriot MIM-104 a fost distrus, iar un altul a fost deteriorat, dar a scăpat. Casa Albă nu a confirmat și nici nu a infirmat informațiile. 

de Redactia Observator

la 17.05.2023 , 11:47

Cum au lovit ruşii un "Patriot" cu "Kinjal la Kiev. Un oficial american spune că sistemul antiaerian a fost avariat, dar nu distrus Cum au lovit ruşii un "Patriot" cu "Kinjal la Kiev. Un oficial american spune că sistemul antiaerian a fost avariat, dar nu distrus - Profimedia / Telegram/ Rybar

Un sistem de apărare antiaeriană Patriot de fabricaţie americană a fost probabil deteriorat, dar nu distrus, a declarat marţi seară un oficial american pentru CNN. Americanii evaluează în ce măsură sistemul a fost deteriorat şi vor determina dacă trebuie retras în întregime sau pur și simplu reparat la fața locului de către forțele ucrainene, potrivit oficialului. Ministerul rus al Apărării a declarat marți în cadrul briefului zilnic că o rachetă hipersonică Kinjal a lovit un sistem de rachete antiaeriene Patriot la Kiev.

Purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA a trimis echipa CNN să ceară reacţii de la guvernul ucrainean. Oficialii ucraineni au declarat marți că au interceptat cu succes toate cele șase rachete hipersonice lansate de ruși, dar armata ucraineană a refuzat să comenteze afirmația rușilor conform căreia un sistem Patriot a fost lovit. "Nu putem comenta acest lucru. Nu vom comenta sursele rusești", a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, Yurii Ihnat.

Ucraina are în prezent două baterii de apărare aeriană Patriot în țară, unul donat de SUA și celălalt donat în comun de Germania și Țările de Jos. Nu este clar care dintre aceste sisteme ar fi fost deteriorat, dar scoaterea din funcțiune a unuia chiar și pentru o perioadă scurtă ar putea afecta capacitatea Ucrainei de a apăra Kievul, comentează CNN.

Articolul continuă după reclamă

Rusia a mai vizat sistemele Patriot cu rachete hipersonice, au declarat săptămâna trecută oficiali americani pentru CNN, inclusiv într-un atac de pe 4 mai. Atacul a eșuat, iar ucrainenii au interceptat cu succes racheta Kinjal înainte ca aceasta să poată lovi sistemul Patriot, susţin oficialii. Ruşii care pretind că rachele hipersonice Kinjal sunt de neoprit susţin că ucrainenii nu au doborât un astfel de proiectil. 

Pe acelaşi subiect

Ucrainenii au cerut insistent şi îndelung sisteme Patriot iar americanii au antrenat trupele ucrainene timp de 10 săptămâni pentru a le instrui să-l întrețină și să îl opereze. Oficialii americani și occidentali au fost plăcut surprinși de cât de repede au învățat ucrainenii să opereze sistemele care au sosit în Ucraina luna trecută.

Un alt oficial american a spus că este posibil ca atacul de marţi să fi lovit una dintre componentele bateriei Patriot. O baterie completă Patriot are șase componente majore: generatoare, un radar, o stație de control, antene, o stație de lansare și rachetele interceptoare. Componentele funcționează împreună pentru lansarea unei rachete Patriot și pentru ghidarea ei cu succes către țintă.

Cu toate astea, dacă una sau mai multe componente este deteriorată semnificativ asta poate forța Ucraina să scoată sistemul din funcţiune și să-l ducă în afara țării pentru reparații mai ample.

CNN: Ruşii ar fi putut afla poziţia Patriot captând semnalele radar 

Potrivit CNN, sistemul Patriot are inclus un radar puternic cu rolul de a detecta țintele care sosesc de la distanță lungă, ceea ce îl face o platformă puternică de apărare aeriană capabilă să intercepteze rachete balistice printre altele. Dar când radarul său este în funcţiune pentru a detecta amenințările la distanță, inamicul poate la rândul lui să detecteze bateria Patriot și să-i descopere locația.

Oficialii americani cred că armata rusă a reușit să capteze semnalele radar emise de Patriot şi au putut să țintească sistemul folosind racheta hipersonică Kinjal. Și, spre deosebire de alte sisteme de apărare antiaeriană cu rază mai scurtă de acțiune furnizate Ucrainei, care sunt mobile și mai greu de țintit, bateriile Patriot sunt mari şi mai staționare, iar forțele ruse pot să se concentreze asupra locului în care se află mai mult timp.

Potrivit armatei de la Kiev, apărarea aeriană ucraineană a doborât marţi dimineaţă toate rachetele ruşilor, inclusiv toate cele șase Kinjal. Nu este clar ce sisteme au folosit forțele ucrainene pentru a doborî Kinjal, dar se presupune a fi Patriot, susţin analiştii think tank-ului american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Atacul de marţi asupra Kievului este al optulea lansat de ruşi în luna mai.

Rybar: Cum au lovit ruşii un Patriot cu Kinjal 

Canalul rusesc de Telegram Rybar, care are legături cu FSB-ul, Kremlinul şi grupul de mercenari Wagner şi care publică actualizări zilnice și hărți detaliate ale câmpului de luptă a oferit detalii despre "distrugerea sistemului de apărare aeriană Patriot" la aeroportul Zhuliany din Kiev. Potrivit Rybar, în poziţia localizată erau trei lansatoare sau instalaţii Patriot.  

"Unul a fost distrus, al doilea a fost grav avariat, dar a supraviețuit. Al treilea lansator a scăpat fără avarii. Două instalații stăteau una lângă alta, iar a treia se afla în spatele clădirii. Racheta rusească Kinjal a lovit între cele două instalații, mai aproape de un lansator apoi a avut loc o explozie a combustibilului. Bucăți din prima instalație și bucăți de asfalt au căzut pe al doilea lansator. Nu ştim de ce al treilea lansator aflat la aeroportul Zhuliany nu a fost implicat și nu a participat la respingerea atacului (sau, cel puțin, lansările sale nu au fost surprinse pe video)" a scris Rybar într-un mesaj postat pe Telegram.

Rybar a mai comentat într-un mesaj anterior scenariul potrivit căruia operatorii sistemului Patriot au lansat 32 de rachete în 3 minute pentru a reduce aria exploziei. "În imaginile de pe camera de supraveghere se pot vedea clar lansările a 32 de rachete (câte 16 de fiecare lansator), precum și artileria antiaeriană Gepard care a acoperit sistemele Patriot. După ce încărcătura de muniție s-a epuizat, s-a auzit o explozie. Kinjalul rusesc a reușit să lovească poziția, în ciuda celor două lansatoare Patriot și unui sistem antiaerian Gepard... Există un alt detaliu interesant: apariția unui zvon persistent că operatorii sistemului Patriot ar fi lansat în mod intenționat întreaga încărcătură de muniție pentru a reduce raza exploziei. Adică, conform acestei versiuni, ei știau că o rachetă Kinjal se îndreaptă spre ei și au folosit în mod deliberat muniția pentru a reduce forța exploziei ulterioare. Din păcate, nu știm cum s-a întâmplat cu adevărat. Dar vedem clar că Patriot nu este o super-armă, poate și trebuie învins. La fel și sistemul Gepard care pentru a doua oară nu a reușit să facă față sarcinii de a acoperi zona poziției de apărare aeriană din armele rusești."

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cum au lovit ruşii un "Patriot" cu "Kinjal" la Kiev. Un oficial american spune că sistemul antiaerian a fost avariat, dar nu distrus