Cu un Kalașnikov în mână, Petro Poroșenko îi transmite un mesaj lui Putin: Nu va pune mâna pe Ucraina
Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko este pregătit să apere Kievul alături de civili. Întrebat ce intenții are, dacă rușii vor ataca, milionarul le-a arătat jurnaliștilor arma sa, o pușcă de asalt scurtă Kalașnikov.
"Asta este o pușcă scurtă Kalașnikov, mai avem două mitraliere. Nu avem artilerie grea, nu avem tancuri. Asta este coada pentru cei care vor să se înroleze, dar nu avem suficiente arme pentru toți. Putin nu va pune mâna pe Ucraina, indiferent de câți soldați desfășoară sau cu câte arme atacă. Noi suntem oameni liberi, cu un viitor european strălucit", a declarat Petro Poroșenko, la CNN.
Aproximativ 18.000 de arme cu muniție aferentă au fost distribuite rezerviștilor din regiunea Kiev de la începerea invaziei ruse, anunţă autoritățile ucrainene.
Într-o declarație comună, ministrul apărării Oleksiy Reznikov și Valeri Zaluzhniy, șeful de stat major al Forțelor Armate, au declarat că "vor veni mai multe arme". "În curând vom primi sprijin suplimentar cu arme moderne și alte resurse de la partenerii noștri", au spus aceștia.
Ieri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat o mobilizare militară generală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰