Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cu ce se laudă Putin după un an de război: triadă nucleară, rachete Satan II și repararea podului din Crimeea

La un an de când a invadat Ucraina, Vladimir Putin ameninţă lumea cu triada nucleară și anunţă desfăşurarea de noi rachete intercontinentale Satan II. Anunţul a fost făcut cu ocazia sărbătorii militare dedicată Apărătorului Patriei, şi vine după ce Putin şi-a suspendat ţara din toate tratatele nucleare. Viktor Orban spune că riscul unul conflict nuclear este real, dacă Moscova va pierde războiul din Ucraina. Polonia se teme mai degrabă de o invazie terestră şi a început să monteze baricade la graniţele cu Rusia şi Belarus.   

de Redactia Observator

la 23.02.2023 , 22:30

Într-un mesaj, înregistrat la Kremlin şi transmis agenţiilor internaţionale de presă peste noapte, Vladimir Putin ne anunţă că ţara sa îşi va consolida forţa nucleară. 

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Ca și până acum, vom acorda o atenție sporită întăririi triadei nucleare. Anul acesta, primele lansatoare ale sistemului de rachete Sarmat, având o nouă rachetă grea, vor intra pe front. Vom continua producția în serie a sistemelor hipersonice Kinjal lansate pe aer și vom începe livrările în masă de rachete hipersonice Zircon, lansate pe mare. Odată cu punerea în funcțiune, în Marină, a submarinului cu propulsie nucleară "Împăratul Alexandru al III-lea" al proiectului "Borei-A", ponderea armelor și echipamentelor moderne nucleare strategice navale va ajunge la 100%.

Recent, Putin a anunţat şi că ţara sa îşi suspendă participarea din tratatul New Start, adică tocmai cel care prevedea limitarea numărului de arme nucleare intercontinentale pe care le pot avea.

Vezi și

Acţiunile Rusiei nu sunt încă privite cu îngrijorare de la Washington

Pe acelaşi subiect

Joe Biden, preşedintele SUA: Nu reiese din asta (n.r. discursul lui Putin) că el se gândeşte să folosească armele nucleare sau nimic de genul acesta. Nu ştiu ce altceva ar fi putut să spună în discursul lui în acest moment. Cred că este o greşeală şi sunt încrezător că vom putea rezolva asta. 

Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe spune la rândul lui că nu sunt dovezi că Putin s-ar pregăti de un război nuclear. 

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe: Am mai văzut şi înainte acest gen de ameninţări şi nu au fost urmate de niciun fel de acţiune. Noi trebuie să ştim şi avem posibilitatea să aflăm, ca Alianţă, şi acum vorbesc în numele NATO, noi putem vedea când se fac pregătiri pentru folosirea armelor nucleare. Deci, în acest moment este doar un discurs. 

Pe front, în Ucraina luptele sunt în continuare acerbe. Cu o zi înainte de a se face un an de război, militarii lui Putin au lansat un val de bombardamente din Doneţk până în Odesa

Cele mai mari pierderi sunt pe frontul din Donbas, în special în Bahmut

Nici alte oraşe nu au însă linişte, iar urmele războiului se văd în toate localităţile. La Moscova, Vladimir Putin a ieşit pentru a treia zi la rând în public. După discursul despre starea naţiunii, de marţi, şi concertul la care a luat parte ieri, azi, pentru a marca Ziua Apărătorului Patriei, Putin s-a întâlnit cu militarii ruşi, cărora le-a spus că dreptatea este de partea Rusiei şi vor ieşi învingători.

Într-o altă lovitură de imagine, ruşii au reuşit să reconstruiască podul Crimeei, după ce acesta a fost complet avariat în octombrie, în urma unui bombardament al ucrainenilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Cu ce se laudă Putin după un an de război: triadă nucleară, rachete Satan II și repararea podului din Crimeea