Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criză politică în Germania. Cancelarul Olaf Scholz a numit un nou ministru de Finanţe, în locul lui Christian Lindner

Cancelarul german Olaf Scholz l-a numit joi pe Jörg Kukies, fostul său consilier economic, în locul ministrului de finanţe demis miercuri, Christian Lindner.

de Redactia Observator

la 07.11.2024 , 12:21

Criză politică în Germania. Cancelarul Olaf Scholz a numit un nou ministru de Finanţe, în locul lui Christian Lindner Criză politică în Germania. Cancelarul Olaf Scholz a numit un nou ministru de Finanţe, în locul lui Christian Lindner - Profimedia Images

Scholz l-a demis pe Lindner, liderul Partidului Liberal-Democrat (FDP, pro-afaceri), partener în coaliţia guvernamentală tripartită alături de Partidul Social-Democrat (SPD) al lui Scholz şi de Verzi. La scurt timp după aceea Lindner a anunţat retragerea FDP de la guvernare. Scholz a convocat ulterior un vot de încredere pentru 15 ianuarie, care ar putea duce la alegeri anticipate."Mi-a înşelat încrederea de prea multe ori", a declarat cancelarul despre Lindner, scrie Agerpres.

Principalul punct de divergenţă în coaliţie l-a reprezentat acoperirea deficitului în bugetul pentru anul 2025, în timp ce Germania trece prin al doilea an de recesiune şi mai multe sectoare ale economiei germane se află în criză şi anunţă concedieri, cum este cazul sectorului auto.

"Mi-a înşelat încrederea de prea multe ori"

Articolul continuă după reclamă

Unul dintre miniştrii liberali ai guvernului german, Volker Wissing, a anunţat în ce-l priveşte joi că rămâne în echipa de guvernare şi îşi părăseşte partidul cu care este în dezacord în urma deciziei sale de a se rupe de cancelarul Scholz. "Vreau să-mi rămân fidel mie", a declarat el, pentru a-şi explica decizia de a rămâne în funcţia de ministru al transporturilor, în timp ce ceilalţi trei miniştri ai FDP au părăsit guvernul de coaliţie.

Liderul opoziţiei conservatoare, Friedrich Merz (Uniunea Creştin Democrată, CDU) a apreciat la rândul său joi că Olaf Scholz ar trebui să convoace un vot de încredere imediat, în loc să aştepte până în ianuarie, aşa cum a sugerat.

"Coaliţia nu mai are majoritate în Bundestag (camera inferioară a parlamentului) şi, prin urmare, trebuie să-i cerem cancelarului să solicite imediat un vot de încredere, cel târziu până la începutul săptămânii viitoare", a declarat Merz reporterilor. Scholz şi-a reiterat însă joi poziţia privind un vot de încredere în ianuarie, adăugând că guvernul îşi va continua activitatea săptămânile şi lunile care vin.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Ştiri externe » Criză politică în Germania. Cancelarul Olaf Scholz a numit un nou ministru de Finanţe, în locul lui Christian Lindner