Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Corespondenţă Observator din Varşovia. Ce va conține mesajul istoric pe care îl va rosti Joe Biden peste câteva ore, în Polonia

Aşteptăm un nou mesaj istoric în această seară, la Varşovia. Joe Biden va susține la Palatul Regal un discurs în care-și va reafirma sprijinul pentru Ucraina, cu mesajul deja consacrat "atât cât este nevoie". În mod sigur, preşedintele SUA se va raporta şi la mesajele transmise astăzi în Duma de Stat de către Vladimir Putin. Cu toate acestea, premisele sunt clare: Ucraina va fi sprijinită până la victorie, iar NATO este mai puternică decât a fost vreodată până acum. SUA stau ferm alături de articolul 5 şi de NATO. Va avea o întâlnire şi cu omologul polonez, iar miercuri va participa la summitul Bucureşti 9

de Bianca Iacob

la 21.02.2023 , 13:38

În mai puțin de o oră, președintele american Joe Biden va ajunge la Palatul prezidențial din Varșovia, pentru o întrevedere cu președintele polonez Andrzej Duda. Momentul cheie va fi în această după-amiază, când va avea un discurs adresat națiunii, azi, în Varșovia.

Este un moment cheie mult așteptat pentru mesajul pe care îl va rosti Joe Biden undeva în jurul orei 18.30, ora României. Un mesaj care se va adresa nu doar poporului ucrainean. Liderul american va avea mesaje și pentru Vladimir Putin, dar și pentru poporul rus, potrivit unor oficiali de la Casa Albă. Probabil un mesaj axat pe două linii, o dată de susținere pentru Ucraina, iar celălalt pentru apărarea Europei în fața unei posibile agresiuni venită din partea Rusiei.

Joe Biden, întâlnire cu liderii țărilor din Flancul Estic al NATO

Articolul continuă după reclamă

Și ziua de mâine va fi la fel de importantă, pentru că, atât președintele american Joe Biden, cât și secretarul general al NATO se vor vedea cu președinții statelor de pe Flancul Estic, inclusiv cu președintele Klaus Iohannis, în formatul București 9. Astfel, în aceste zile, centrul de greutate al Alianței NATO se mută  la Varșovia, pentru această vizită a liderului american Joe Biden în marja datei de 24 februarie, atunci când vorbim deja despre un an de la invazia Rusiei în Ucraina. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Corespondenţă Observator din Varşovia. Ce va conține mesajul istoric pe care îl va rosti Joe Biden peste câteva ore, în Polonia