Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Consiliul UE amână votul pentru interzicerea producţiei de maşini pe benzină și motorină. Italia şi Germania se opun

 Consiliul Uniunii Europene a decis, pe fondul opoziţiei Italiei şi Germaniei, amânarea pe termen nedeterminat a votului pe tema iniţiativei Comisiei Europene, aprobată de Parlamentul European, privind interzicerea producţiei de vehicule cu ardere internă începând din anul 2035, notează Mediafax.

de Redactia Observator

la 03.03.2023 , 20:39

Preşedinţia suedeză a Consiliului UE a anunţat că votul pe tema planului de interzicere a fabricării de motoare pe benzină şi diesel, care era programat marţi, a fost amânat. Nu a fost stabilită o nouă dată, pe fondul disensiunilor puternice între statele membre, informează publicaţia Bild.

Impasul riscă să blocheze planurile unor producători auto care au stabilit deja să treacă la producţia exclusivă de motoare electrice doar pe baza unor informaţii neoficiale, fără a aştepta confirmarea modificărilor legislative. "Observăm, din discuţiile politice, riscul de a fi pusă din nou sub semnul întrebării abandonarea producţiei de motoare pe benzină din 2035. Apare riscul unui impas, ceea ce pentru industria auto ar fi fatal", a reacţionat Markus Duesmann, preşedintele Consiliului de administraţie al firmei Audi, citat de revista Der Spiegel.

Planul de interzicere a motoarelor cu ardere interna

Vezi și

Parlamentul European a aprobat pe 14 februarie un plan care prevede că în Uniunea Europeană nu vor mai putea fi fabricate maşini dotate cu motoare pe ardere internă din anul 2035. Decizia controversată, luată de Parlamentul European pe baza unei iniţiative legislative a Comisiei Europene, va trebui aprobată în aceeaşi formă de Consiliul Uniunii Europene, în unanimitate. Dacă nu va fi aprobată în aceeaşi formă, proiectul va trebui modificat.

Parlamentul European nu a ţinut cont de obiecţiile Germaniei, care ceruse includerea posibilităţii fabricării în continuare a motoarelor cu ardere internă pe bază de biocombustibili, carburanţi sintetici sau hidrogen. Formaţiunea Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU, centru-dreapta, opoziţie) se opune iniţiativei, iar eurodeputaţii formaţiunii au votat împotriva planului. De asemenea, Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal), membru al coaliţiei care susţine Guvernul cancelarului social-democrat Olaf Scholz, nu este de acord cu iniţiativa Uniunii Europene.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Consiliul UE amână votul pentru interzicerea producţiei de maşini pe benzină și motorină. Italia şi Germania se opun