Video Condițiile puse de avocații lui Trump pentru ca acesta să apară în fața judecătorului. Fostul președinte află astăzi acuzațiile aduse de procurori
Se deschide un capitol inedit în istoria Statelor Unite: pentru prima dată, un fost preşedinte va fi pus sub acuzare. Donald Trump a sosit la New York unde, astăzi, i se vor lua amprentele, va fi fotografiat ca orice infractor şi i se vor citi acuzaţiile formulate de procurorii din Manhattan. I-a pus capac faptul că a vrut să cumpere tăcerea actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels. Dar, cum era de aşteptat, el nu recunoaşte nimic şi denunţă un proces politic.
După un zbor de trei ore şi jumătate din Florida, Donald Trump a coborât, cu atitudinea sfidătoare dintotdeauna, din avionul care l-a adus la New York. O maşină escortată de o întreagă coloană de vehicule l-a adus la turnul care îi poartă numele, din Manhattan. A intrat fără nicio declaraţie, după ce şi-a salutat cu mâna susţinătorii entuziaşti care îl aşteptau în spatele barierelor ridicate de poliţie.
John McGuigan, susţinător al lui Donald Trump: "Îl voi susţine mereu pe acest om minunat, care ne-a salvat deja ţara. Şi, da, o va face din nou! Dumnezeu să-l binecuvânteze pe preşedintele Trump, cel mai bun preşedinte pe care l-a avut vreodată ţara asta!"
"Vânătoare de vrăjitoare, ţara noastră, cândva măreaţă, se duce în iad!" a postat Trump pe reţeaua sa de socializare, înainte de a părăsi Florida.
Astăzi, fostul preşedinte, este aşteptat la biroul procurorului din Manhattan unde, după ce va fi amprentat şi fotografiat, un judecător îi va citi acuzaţiile. Se aşteaptă ca Donald Trump să pledeze nevinovat. Avocaţii săi au cerut ca procedura, care ar putea dura trei ore, să nu fie filmată, fotografiată sau înregistrată pentru radio.
- Zi istorică pentru SUA: Trump va face marţi "drumul ruşinii", iar Secret Service ia măsuri speciale
- Donald Trump ajunge marţi în faţa instanţei din New York. Fostul preşedinte va face declaraţii la Mar-a-Lago
- Popularitatea lui Trump, în creştere. Fostul preşedinte al SUA se pregăteşte de proces: i se aduc peste 25 de...
"În jurul acestui dosar s-a creat, deja, o atmosferă aproape de circ", susţin apărătorii lui Trump.
Fostul lider de la Casa Albă va afla şi ce pedeapsă riscă. Cel mai probabil va fi o amendă, iar dacă vreuna dintre acuzaţii este considerată infracţiune, juriştii spun că pedeapsa poate ajunge la aproape cinci ani de închisoare. Procurorii din Manhattan spun că au suficiente probe pentru a începe un proces.
Joe Tacopina, avocatul lui Donald Trump: "Este mult prea devreme să decidem la ce vom face sau nu apel. Trebuie să vedem punerea sub acuzare şi să ne apucăm de treabă."
De ce a ajuns Donald Trump în acest scandal?
Donald Trump ar fi încercat să cumpere tăcerea actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels, care voia să publice o carte despre relaţia pe care ar fi avut-o în 2016. În campania din 2018, echipa candidatului Trump i-ar fi propus lui Stormy 130.000 de dolari. Între timp, actriţa spune că a început să primească ameninţări cu moartea.
Stormy Daniels, actriţă de filme pentru adulţi: "Nu mi-e frică de el sau de Guvern, dar e de ajuns un suporter nebun care crede că face munca lui Dumnezeu sau protejează democraţia."
În aşteptarea lui Trump, New Yorkul face pregătiri ca pentru o revoltă. Donald Trump va fi însoţit în permanenţă de serviciile secrete. La tribunal au fost anulate procesele de mâine, ca să poată fi luate toate precauţiile posibile.
Eric Adams, primarul orașului New York: "Deși ar putea fi câțiva turbulenţi care se gândesc să vină, mâine, în orașul nostru, mesajul nostru este clar și simplu: controlați-vă. Orașul New York este casa noastră, nu un teren de joacă pentru furia voastră deplasată."
Oricare ar fi cursul procesului, Donald Trump va putea candida la preşedinţia Statelor Unite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰