Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Compromis între partidele din Germania pentru consolidarea armatei. Bundestagul va vota un buget de 100 de miliarde de euro

Germania va face investiţii masive în avioane militare, nave şi submarine, prin bugetul suplimentar de 100 de miliarde de euro destinat armatei, în contextul modificării priorităţilor strategice din cauza tensiunilor cu Rusia, notează Mediafax, citând presa locală.

de Redactia Observator

la 31.05.2022 , 22:31

Noul buget urmează să fie votat în curând de Bundenstag. Armata Germaniei va avea un buget de 100 de miliarde de dolari. - Profimedia

Principalele formaţiuni politice din Germania au stabilit alocarea unui buget suplimentar de 100 de miliarde de euro pentru înzestrarea armatei. Suplimentarea bugetară ar urma să fie aprobată vineri de Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german. Guvernul Olaf Scholz vrea să consolideze rapid apărarea ţării, în contextul deteriorării mediului de securitate.

Armata germană va înlocui avioanele de vânătoare Tornado cu aeronave multirol F-35 achiziţionate din Statele Unite. De asemenea, vor fi cumpărate din Statele Unite şi elicoptere de atac. Avioanele militare Eurofighter ar urma să fie modernizate. În total, pentru achiziţia de avioane militare, elicoptere şi drone vor fi alocate 40 de miliarde de euro, potrivit unui document vizualizat de publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Germania intenţionează să cumpere şi noi sisteme antiaeriene, precum şi aparate de telecomunicaţii. Planul de achiziţii include şi noi vehicule blindate, precum şi investiţii în dezvoltarea unor echipamente militare în colaborare cu Franţa.

Articolul continuă după reclamă

Forţele Navale germane vor primi 20 de miliarde de euro pentru cumpărarea de corvete, fregate şi submarine.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Compromis între partidele din Germania pentru consolidarea armatei. Bundestagul va vota un buget de 100 de miliarde de euro