Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Commander, câinele lui Biden, a ajuns coşmarul Secret Service. A muşcat 7 agenţi în doar 4 luni, iar unul a ajuns la spital

Unul dintre câinii preşedintelui Joe Biden a ajuns spaima agenţilor Secret Service. Commander, un ciobănesc german, a muşcat în doar 4 luni 7 agenţi de la Casa Albă şi cel puţin unul dintre ei a ajuns în spital, cu răni la braţ şi coapsă.   

de Redactia Observator

la 26.07.2023 , 13:54

Commander, câinele lui Biden, a ajuns coşmarul Secret Service. A muşcat 7 agenţi în doar 4 luni, iar unul a ajuns la spital Commander, câinele lui Biden, a ajuns coşmarul Secret Service. A muşcat 7 agenţi în doar 4 luni, iar unul a ajuns la spital - Getty Images

Informaţiile apar într-un raport intern al Secret Service care a ajuns în presă. Familia prezidenţială a reacţionat imediat, prin purtătoarea de cuvânt a primei doamne, care spune că mediul de lucru din Casa Albă este unul stresant şi unic pentru animalele de companie.

A dat asigurări Casa Albă că familia Biden caută soluţii pentru a preveni astfel de incidente. Cel mai probabil, Commaneder va trimis din nou la cursuri de dresaj, cum s-a întâmplat şi cu celălalt câine al preşedintelui american, Major, după ce şi el a muşcat mai mulţi agenţi Secret Service.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Commander, câinele lui Biden, a ajuns coşmarul Secret Service. A muşcat 7 agenţi în doar 4 luni, iar unul a ajuns la spital