Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine moşteneşte averea reginei Elisabeta a II-a. Cea mai mare parte va fi transferată direct, fără impozite

Regina Elisabeta a II-a a murit, săptămâna trecută, lăsând în urmă familia îndurerată şi o ţară întreagă care plânge dispariţia suveranei, la 96 de ani. Înmormântarea acesteia e un eveniment de amploare, iar funeraliile de stat au fost anunţate, oficial, petru ziua de luni, 19 septembrie. Noul rege al Marii Britanii, Charles al III-lea, urmează să moştenească cea mai mare parte a averii personale a mamei sale, regina Elisabeta a II-a, fără să plătească impozite.

de Redactia Observator

la 14.09.2022 , 12:48

Cine moşteneşte averea reginei Elisabeta a II-a Cine moşteneşte averea reginei Elisabeta a II-a - Profimedia

Despărţirea de regina Elisabeta a II-a, care a murit joi, la Castelul Balmoral din Scoţia, presupune şi un transfer financiar discret, care permite dinastiei să păstreze tezaurul familiei. Cea mai mare parte a averii personale a reginei defuncte, estimată la 425 de milioane de euro, care revine fiului mai mare al acesteia, Charles al III-lea, nu este supusă taxelor de succesiune, deoarece transferurile de la suveran la suveran nu sunt impozitate.

Averea reginei Elisabeta a II-a, moştenită de regele Charles

Aceste sume constau în bunuri private ale Coroanei, şi anume Castelurile Balmoral şi Sandringham - evaluate la 150 de milioane de euro -, o colecţie remarcabilă de timbre începând din vremea regelui George al V-lea - evaluată la 100 de milioane de euro -, bijuterii " de o valoare inestimabilă" transmise de la o generaţie la alta. Mama reginei Elisabeta a II-a deţinea o colecţie de ouă Fabergé, tablouri ale unor maeştri, cai pursânge şi un portofoliu bursier, arătat cu degetul în scandalul Paradise Papers, în 2017, când s-a dezvăluit că gestionarii averii regale au ascuns o parte a averii în Insulele Caïmans şi în Bermude. Există, de asemenea, un patrimoniu naţional inalienabil - Palatele Buckingham şi Windsor, bijuteriile coroanei, opere de artă de care suveranii se bucură, fără să le aparţină cu titlu privat.

Articolul continuă după reclamă

În plus, Elisabeta a II-a deţinea ca fonduri proprii profiturile ducatului de Lancaster, care include sute de imobile, proprietăţi comerciale şi mii de hectare de terenuri agricole. Toate acestea i-au adus aproximativ 28 de milioane de euro anul trecut, ceea ce i-a permis Elisabetei a II-a să-şi întreţină castele, să ofere sume de bani la sfârşitul lunii rudelor şi să acopere cheltuieli oficiale neacoperite de alocaţia anuală de la stat - faimosul Sovereign Grant.

Pe acelaşi subiect

Acest ajutor oficial, care-i permite monarhului să-şi asigure stilul de viaţă, este finanţat din profitul patrimoniului istoric al Coroanei britanice, gestionat în mod direct de stat şi care include un uriaş parc financiar şi imobiliar, relatează news.ro.

Testamentul reginei Elisabeta a II-a rămâne secret

Dispoziţiile date de către Elisabeta a II-a cu privire la moştenirea sa nu pot fi cunoscute. Însă ducatul de Lancaster revine de drept noului suveran, fiul său mai mare Charles al III-lea, care dispune de el după cum pofteşte. El îşi cedează ducatul de Cornwall, al cărui profit este estimat la 26 de milioane de euro, fiului său mai mare, William, care a devenit noul prinţ de Walles.

Majoritatea patrimoniului privat - castele, timbre, bijuterii, acţiuni - ar urma să-i revină lui Charles, însă Elizabeth probabil că le-a lăsat câteva milioane şi celorlalţi trei copii ai săi, Anne, Edward şi Andrew - care se confruntă cu probleme financiare grave. Ei nu sunt moştenitori ai tronului, iar astfel plătesc taxe de succesiune.

Cum Casa Windsor a obţinut ordonanţe de la Înalta Curte pentru ca dispoziţiile testamentare să rămână confidenţiale după decesul rudelor lor, probabil că nu se va afla nimic despre aceste transferuri. Practica este denunţată de cotidianul The Guardian, care scrie că familia regală ar trebui, la fel ca toată lumea, să dea dovadă de transparenţă, pentru a evita orice fraudă. Însă Casa Windsor probabil că nu va schimba această tradiţie, care le-a permis să păstreze secretul transferurile moşternirilor, evaluate la 200 de milioane de lire sterline de aproximativ un secol.

Charles al III-lea şi-a început astfel domnia bine înzestrat din punct de vedere financiar. El are o avere personală estimată la cel puţin 100 de milioane de euro, care urmează să crească de cinci ori cu moştenirea mamei sale. Însă Charles rămâne cu mult în urma unor mari averi regale ca cea a sultanului Bruneiului (20 de miliarde) sau a regelui Thailandei (30 de miliarde).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cine moşteneşte averea reginei Elisabeta a II-a. Cea mai mare parte va fi transferată direct, fără impozite