Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cine este "măcelarul din Siria", generalul cu care Putin vrea să câștige războiul. Are doar o lună la dispoziție pentru a aduce victoria

Vladimir Putin l-a chemat în ajutor pe "măcelarul din Siria" pentru a-i salva campania de invazie a Ucrainei. Neoficial, generalul cu patru stele Alexander Dvornikov are misiunea de a cuceri estul şi sudul ţării vecine în numai o lună. Kievul îşi numără morţii, din ce în ce mai mulţi de la oră la oră, după ce în localitaţile părăsite de ruşi, descoperă tot mai multe gropi comune. Un ultim bilanț vorbeşte despre cel puţin 15.000 de oameni dispăruţi în Ucraina. 

de Redactia Observator

la 09.04.2022 , 19:23

Urmele atacului nemilos al ruşilor se văd şi acum în gara din Kramatorsk. Pe gresie, sângele are urmele paşilor celor care au încercat să fugă după explozia rachetei, iar pe peronul acum gol au rămas jucăriile şi bagajele celor care au murit tocmai când încercau să se pună la adăpost de războiul lui Putin. 

Două rachete au căzut în mijlocul mulţimii, chiar cu câteva minute înainte ca primul tren pentru refugiaţi să tragă lângă peron. Nastia este una dintre supravieţuitoare. Nu ştie cum a scăpat cu viaţă din acest infern. Are încă bluza plină de sânge, a fost rănită la cap şi la mână de bucăţi de şrapnel.   

Nastia, supravieţuitoare: Îmi amintesc un zgomot puternic şi ceva care a căzut, obuze sau rachetă. Toată lumea a căzut la pământ. Un coşmar, totul a început să ardă, oamenii au început să se panicheze. 

Vezi și

Acest bărbat îşi caută cu disperare mama. Chiar el a dus-o la gară, pentru a o trimite departe de război. 

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Holurile spitalelor din Kramatorsk stau şi ele mărturie violenţei bombardamentului. Oameni cu membrele retezate care aşteaptă pe tărgi sau în scaunele cu rotile. 

Ludmila, supravieţuitoare: A fost înfiorător, groaznic, groaznic. Ferească Dumnezeu, nu pot să mai trec prin aşa ceva încă o dată. 

Oleksandr Goncharenko, primar Kramatorsk: Inamicul încearcă să creeze panică printre localnici, să-i distrugă. 

Masacrul de la Kramatorsk este însă doar una dintre scenele crimelor de război comise de militarii lui Putin în Ucraina. Lângă Kiev, zeci de cadavre sunt scoase, în fiecare zi, din gropile comune la Bucea. Oameni care au murit în chinuri inimaginabile şi pe care rudele îi caută de zile în şir. Bilanţul victimelor din Bucha se apropie de 400, însă morminte comune sunt descoperite în fiecare zi.   

Irina Venediktova, Procurorul General al Ucrainei: Am dezgropat 18 cadavre, 16 dintre ele au răni de glonţ şi celelalte două aveau răni de şrapnel. (...) Asta demonstrează că soldaţii ruşi au tras în civili. 

Ruşii au transformat practic toate localităţile de lângă Kiev în gropi comune

În Borodianka, mirosul morţii se simte lângă fiecare munte de dărâmături. Nimeni nu ştie câţi oameni sunt sub casele puse la pământ de bombardamentele Moscovei. Anna îşi caută mama de mai bine de două săptămâni. 

Anna Matviienko, fata unei femei dispărutePentru că multe poduri și drumuri au fost distruse, i-am trimis o hartă despre cum să evadeze și ea a spus că încearcă să vadă cum o poate face. 

După retragere, ororile comise de armata rusă au ieşit la iveală și în Makariv

Primarul orașului de lângă Kiev a anunțat că au fost găsite trupurile a 132 de civili uciși. Aflată în vizită în Ucraina, preşedinta Comisiei Europene şi-a stăpânit cu greu lacrimile la vederea sacilor negri, ce ascundeau un destin distrus. Volodimir Zelenski cere din nou Occidentului să pedepsească astfel de atrocităţi, dar şi să-i ajute ţara să ţină piept ruşilor. Cehia şi Slovacia sunt primele state NATO care au trimis tancuri şi sisteme de rachete ucrainenilor. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Ruşii au luat multe de la noi, oameni şi teritorii. Teritoriile le vom lua înapoi, dar oamenii nu îi vom putea readuce la viaţă. 

Ursula von de Keyen, preşedintele Comisiei Europene: Este de nedescris ce s-a întâmplat aici. Am văzut chipul sălbatic al armatei lui Putin. 

Pentru că invazia Ucrainei nu merge după planurile sale, Vladimir Putin schimbă strategia

L-a chemat în ajutor pe generalul cu patru stele Alexander Dvornikov. Cunoscut drept "măcelarul din Siria", l-a ajutat pe dictatorul Assad să folosescă arme chimice împotriva civililor. El conduce acum invazia Ucrainei şi ar fi artizanul atacului cu rachete, de ieri, din gara Kramatorsk.

A primit misiunea să salveze campania din Ucraina şi să aducă o victorie importantă lui Vladimir Putin, până pe 9 mai, când Rusia celebrează Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial.   

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cine este "măcelarul din Siria", generalul cu care Putin vrea să câștige războiul. Are doar o lună la dispoziție pentru a aduce victoria