Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"China, Rusia este cu tine". Mesajul care ar fi apărut pe turnul Ostankino din Moscova. Televiziunea rusă spune că e fals

În timp ce tensiunile dintre SUA și China rămân la cote maxime, pe fondul vizitei a președintei Camerei Reprezentanților a SUA Nancy Pelosi în Taiwan, un mesaj video pro-China care ar fi apărut pe turnul Ostankino din Moscova, circulă pe social media, potrivit Newsweek.

de Redactia Observator

la 02.08.2022 , 16:00

"China, Rusia este cu tine". Mesajul care ar fi apărut pe turnul Ostankino din Moscova. Televiziunea rusă spune că e fals "China, Rusia este cu tine". Mesajul care ar fi apărut pe turnul Ostankino din Moscova. Televiziunea rusă spune că e fals - Captură video / Twitter

Nancy Pelosi, o critică vehementă a politicii Beijingului, este aşteptată să sosească în cursul zilei de marţi la Taipei. Administrația de la Beijing a avertizat marţi că Statele Unite vor fi ''răspunzătoare'' pentru această vizită şi că ele vor trebui să ''plătească preţul''.

China consideră insula Taiwan o parte a teritoriului său şi, de mai multe ori, a avertizat SUA cu privire la riscul ca o vizită a unui înalt demnitar american la Taipei să constituie o provocare majoră pentru Beijing.

“China, Rusia este alături de tine”, este mesajul care ar fi fost afișat pe turnul de radio și televiziune din Moscova. Videoul a fost văzut deja de peste 350.000 de utilizatori ai platformei Twitter. Cei mai mulți nu s-au îndoit de autenticitatea mesajului de solidaritate, mai ales că nu de puține ori liderii celor două ţări au anunţat că prietenia lor "nu are limite". Însă rețeaua de televiziune și difuzare radio rusă a declarat că videoul este fals, potrivit agenției de presă TASS. 

Articolul continuă după reclamă

„Videoul cu inscripția „China, Rusia este cu tine!” de pe fațada Turnului TV Ostankino este un fals. Un astfel de mesaj nu a fost difuzat. Ba mai mult, nu ar fi fost posibil mai ales din motive tehnice - în acest moment ecranul superior este oprit pentru reparații", a transmis serviciul rus de presă. 

Pe acelaşi subiect

Rusia acuză Statele Unite că ”destabilizează lumea” 

Moscova a acuzat, marţi, Washingtonul că ”destabilizează lumea” provocând tensiuni în jurul Taiwanului, relatează AFP. ”Washingtonul destabilizează lumea. Nu a soluţionat un singur conflict în ultimele decenii, ci mai multe a provocat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, pe contul său de Telegram.

Statele occidentale, în frunte cu Statele Unite, acuză Rusia că a destabilizat ordinea mondială prin ofensiva sa militară declanşată împotriva Ucrainei. Din ce în ce mai izolată pe scena internaţională de la intervenţia sa în Ucraina şi suferind din punct de vedere economic de pe urma sancţiunilor occidentale, Rusia încearcă să se apropie de China.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » "China, Rusia este cu tine". Mesajul care ar fi apărut pe turnul Ostankino din Moscova. Televiziunea rusă spune că e fals