Cel puțin 44 de morți şi 146 de răniți, după prăbușirea acoperișului unui club de noapte din Santo Domingo
Cel puțin 44 de persoane au murit, iar alte 146 au fost rănite, după ce acoperișul unui club de noapte celebru din Republica Dominicană s-a prăbușit, au declarat marți oficialii, potrivit USA Today. Localul emblematic era frecventat de politicieni, sportivi, iar oamenii participau la un concert de merengue, au anunțat autoritățile.
Peste 146 de persoane au ajuns la spital, după incidentul de la clubul de noapte Jet Set din Santo Domingo, potrivit unei postări pe Instagram a poliției naționale. Operațiunile de căutare și salvare a persoanelor aflate sub dărâmături sunt încă în desfășurare, a declarat Juan Manuel Méndez, directorul Centrului de Operațiuni de Urgență.
44 de morţi şi 146 de răniţi
Méndez nu a precizat câți oameni s-ar fi aflat în clubul de noapte, care este situat în apropiere de coastă.
"Pierderea de vieți ne lasă într-o stare de durere profundă și consternare. În acest moment dificil, rugăciunile noastre merg la fiecare dintre familiile afectate. Le împărtășim durerea ca și cum ar fi a noastră, pentru că și noi suntem în doliu", se arată într-un comunicat al clubului.
- Un bărbat de 37 de ani, găsit mort pe acoperișul unei case în construcție din județul Timiș
- Bărbat, păcălit după ce a dat unor "meseriași" 12.000 de euro ca să îi repare acoperișul. Și-a dat seama la...
- Poliţia chineză a stabilit că Boupendza a murit după ce a căzut accidental de la etajul 11
- Prințul Paul Philippe al României a fost pus în libertate de Curtea de Apel din Paris
- Time a publicat lista celor mai influenţi 100 de oameni din lume
La fața locului, pompierii au îndepărtat blocuri de beton spart și au tăiat scânduri de lemn pentru a ridica resturile grele.
Nelsy Cruz, guvernatorul provinciei Montecristi din nord-vestul țării, și sora lui Nelson Cruz, de șapte ori star al Major League Baseball, se numără printre victime. Printre răniți se numără cântărețul de merengue Rubby Pérez, care susținea un spectacol în momentul prăbușirii acoperișului, au declarat oficialii.
Nu a fost imediat clar ce a cauzat prăbușirea acoperișului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰