Cel mai mare schimb de prizonieri dintre Rusia şi Ucraina. Zelenski: Cu cât capturam mai mulți ruși, cu atât negocierile vor fi mai eficiente
Război în Ucraina. Rusia a eliberat 230 de ostatici ucraineni (militari și civili) în schimbul a 248 de soldaţi ruși, în cadrul celui mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului. Kievul speră la noi schimburi de prizonieri, dar acuză Moscova că blochează negocierile pe această temă. De partea cealaltă ruşii s-au plâns că în iulie anul trecut au fost încălcaţi termenii unui acord de schimb de prizonieri. Atunci Ankara a înfuriat Moscova pentru că a permis ca cinci comandanţi ucraineni eliberaţi să plece acasă împreună cu preşedintele Volodimir Zelenski.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Marţi a avut loc, după o lungă pauză, primul schimb de prizonieri de război dintre Moscova şi Kiev din vara trecută. Anterior, s-au mai desfăşurat zeci de asemenea schimburi. Potrivit cifrelor oficiale, 230 de bărbaţi şi femei din Ucraina au revenit acasă din captivitatea rusă. În acelaşi timp, au fost eliberaţi 248 de prizonieri ruşi.
Peste 2800 de ucraineni luaţi prizonieri de Rusia au fost eliberaţi până acum, de la debutul invaziei ruse din februarie 2022, în urma unor astfel de schimburi. Kievul afirmă că peste 4000 de ucraineni se află în continuare în captivitatea ruşilor.
Pe de altă parte, biroul preşedintelui ucrainean a anunţat joi că pe 14 ianuarie vor avea loc în Elveţia negocieri privind planul de pace al preşedintelui Volodimir Zelenski, cu o zi înainte de debutul Forumului economic mondial din staţiunea montană Davos. Aceste negocieri vin după o reuniune similară desfăşurată în Malta în octombrie, la care au luat parte reprezentanţi din peste 60 de state. Rusia nu a fost invitată la aceste convorbiri.
- Doi moldoveni care îi ajutau pe ucraineni să scape de armată, arestaţi. Îi aduceau din Odesa la Chişinău...
- Ruşii trag acum cu rachete care eliberează în zbor ţinte false: "Am văzut cu ochii noştri". Ucraina NU mai are...
- Fermierii polonezi reiau protestele la graniţa cu Ucraina. Se opun creşterii taxelor şi vor menţinerea...
- Ce este SMERSH? Dovada că Putin a reînviat în Rusia organizaţia formată de Stalin pentru a vâna spioni
Kievul speră ca în viitorul apropiat să se poată întoarce acasă alţi combatanţi ucraineni. Potrivit comisarului ucrainean pentru drepturile omului Dmitro Lubineţ, "alţi eroi s-ar putea întoarce acasă în săptămânile următoare". "Misiunea este de a-i aduce acasă pe absolut toţi", a subliniat acesta la televiziunea ucraineană.
Zelenski: Cu cât capturam mai mulți ruși, cu atât negocierile vor fi mai eficiente
"Astăzi, în ciuda tuturor provocărilor, există vești bune după mult mult timp. A fost o pauză lungă în schimburile de prizonieri, dar nu a existat o pauză în negocierile privind schimburile. Folosim orice ocazie, încercăm toate opțiunile de mediere. La fiecare întâlnire internațională care poate fi de ajutor, ridicăm subiectul întoarcerii oamenilor noștri. Și vom continua să lucrăm pentru a ne aduce înapoi toți oamenii. Mulțumim întregii echipe care a lucrat și lucrează pentru ca schimburile să continue! Budanov, Yermak, Usov, Malyuk, Klymenko. Și, bineînțeles, le mulțumesc fiecăruia dintre soldații noștri de pe linia frontului care iau prizonieri ruşi și ne reface stocul de schimb. Cu cât capturam mai mulți ruși, cu atât negocierile vor fi mai eficiente", este reacţia lui Volodimir Zelenski.
Rusia anunţă că a recuperat 248 de soldaţi
Ministerul rus al Apărării a anunţat miercuri că a recuperat 248 de soldaţi într-un schimb de prizonieri cu Ucraina. "În urma unui proces complex de negocieri, 248 de militari ruşi au fost repatriaţi de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev", a declarat ministerul rus într-un comunicat pe Telegram.
Ministerul Apărării a precizat că negocierile au fost mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat la rândul său că peste 200 de prizonieri ucraineni au revenit în ţară din Rusia.
Popularul canal rusesc de Telegram Rybar urmărit de peste 1,1 milioane de abonați şi condus de Mikhail Zvinchuk, un fost ataşat de presă al Ministerului rus al Apărării, susţine că 75 dintre soldaţii ruşi eliberaţi acum au fost returnaţi în schimbul a cinci comandanți Azov care au fost luați din Turcia. "În total, partea rusă a reușit să aducă înapoi în ţară 248 de militari, dintre care 75 au fost salvați din captivitatea ucraineană în schimbul a cinci comandanți Azov care au fost luați din Turcia".
La începutul lunii iulie 2023, Zelenski, s-a întors dintr-o vizită în Turcia, alături de cinci comandanţi ai unităţii Azov care au luptat la Azovstal în Mariupol, Denis Prokopenko, Sviatoslav Palamar, Serhii Volinski, Oleh Homenko şi Denis Şleha, care erau obligaţi să trăiască în Turcia până la finalul războiului, în conformitate cu termenii unui schimb de prizonieri cu Rusia, convenit în 2022.
În septembrie 2022, în cadrul unui schimb de prizonieri, un total de 215 soldaţi ucraineni au fost eliberaţi de ruşi, inclusiv comandanţi care au luptat la oţelăria Azovstal şi care rămăseseră de atunci în Turcia sub protecţia personală şi garanţiile de securitate ale preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vara trecută că Turcia a încălcat acordul de eliberare a prizonierilor şi nu a notificat Rusia în prealabil. Decizia Turciei a declanşat o furie uriaşă în
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰