Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cea mai dură înfrângere a Rusiei de când a invadat Ucraina. Cum a pierdut 2.000 de soldaţi, 40 de tancuri și 100 de blindate în 96 de ore - presă

Război în Ucraina. Ruşii au suferit pierderi uriaşe la Avdiivka, un oraş de pe frontul de est care este de mai multe zile ţinta unei ofensive de amploare a armatei ruse. Ar fi pierdut 2.000 de soldaţi, 40 de tancuri și 100 de transportoare blindate în 96 de ore de luptă după ce au încercat fără succes să încercuiască forţele ucrainene. Unele conturi de Telegram susţin că ruşii au cucerit o haldă a unei mine de cărbune, aflată pe o înălţime de unde ar putea întrerupe aprovizionarea trupelor ucrainene din oraş, dar informaţia a fost respinsă de ucraineni. SBU susţine că a lovit cu drone două nave de război ruse

de Redactia Observator

la 13.10.2023 , 18:17

Cea mai dură înfrângere a Rusiei de când a invadat Ucraina. Cum a pierdut 2.000 de soldaţi, 40 de tancuri și 100 de blindate în 96 de ore Cea mai dură înfrângere a Rusiei de când a invadat Ucraina. Cum a pierdut 2.000 de soldaţi, 40 de tancuri și 100 de blindate în 96 de ore - Telegram

"Cea mai dură înfrângere a Rusiei în ultimele nouă luni. Forțele Kremlinului s-au lovit de un zid la Avdiivka", scrie publicaţia ucraineană Kyiv Post.  Zeci de tancuri rusești și vehicule blindate de transport de trupe s-au îndreptat în coloane pe un teren deschis împânzit cu câmpuri cu mine, dar ucrainenii erau pregătiți. Trupele ucrainene care apără fortificațiile de pe frontul de est au lansat lovituri de artilerie susținute de atacuri cu rachete antitanc și roiuri de drone pentru a învinge armata rusă, notează publicaţia citând surse.

Ruşii au trimis, începând de luni, între 100 şi 200 de vehicule blindate într-un atac din două direcții, cu obiectivul de a încercui forțele ucrainene aflate în fortificaţiile puternice din jurul orașului Avdiivka, la nord de orașul ucrainean Donețk, ocupat de trupele Moscovei.

Vineri după-amiază luptele erau încă în desfășurare, dar toate atacurile rusești de până acum, din cele patru zile de lupte, fuseseră respinse. Armata rusă a suferit aici, cel mai probabil, cele mai grave pierderi de la jumătatea lunii februarie încoace. Poate chiar  una dintre cele mai dure înfrângeri ale războiului de până acum, potrivit unor surse oficiale și platformelor independente de informații.

Articolul continuă după reclamă

Atacurile rusești aveau scopul de a închide o "pungă" de 12-15 km lățime controlată de trupele ucrainene în jurul Avdiivka. Cu excepția haldelor de la minele de cărbune, terenul este plat și deschis. În prezent, "buzunarul" de la Avdiivka este apărat de trupe ale armatei ucrainene, poliție, polițiști de frontieră și unități de apărare teritorială, scrie sursa citată. 

Pe acelaşi subiect

Cum a fost distrugsă o coloană de vehicule blindate rusești la Avdiivka

Imagini geolocalizate şi relatări ucrainene au confirmat încercările repetate ale forțelor ruse de a străpunge liniile ucrainene prin înaintarea în formațiuni masive de 20-40 de vehicule blindate, conduse de tancuri. În mod repetat, aceste forțe ruse au fost oprite și respinse cu lovituri concentrate ale artileriei ucrainene, mai notează sursa citată. O filmare arată cum a fost distrugsă o coloană de vehicule blindate rusești care venea din Pisky la sud-vest de Avdiivka.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O unitate ucraineană a relatat că forțele ruse au pierdut două vehicule blindate și 100 de soldați în zece minute. Majoritatea surselor pro-ruse au confirmat atacuri în jurul oraşului Avdiivka, cu lupte intense, fără a raporta succese. Unele conturi ruse de Telegram au anunţat că forțele Kremlinului au capturat o haldă de aproximativ 150 de metri înălțime, la nord-vest de Avdiivka.

Controlul acestui teren înalt-cheie ar permite forțelor ruse să taie aprovizionarea în punga de la  Avdiivka, bombardând drumurile din apropiere cu artileria, potrivit acestor surse. Bloggerul pro-Kremlin Aleksandr Khodakovski, un ofițer care a dezertat din armata ucraineană în 2014, a scris pe 11 octombrie că halda este în mâinile Rusiei: "În ultimele 24 de ore am reușit să înrăutățim situația pentru inamic (Ucraina) în Avdiivka."

Ruşii au pierdut 2.000 de soldaţi, 40 de tancuri și 100 de transportoare blindate în 96 de ore

Surse ucrainene, atât oficiale, cât și neoficiale, au respins afirmațiile ruşilor despre câștiguri minore sau temporare de teren la Avdiivka. Soldații Brigăzii 129 de Apărare Teritorială, unitatea ucraineană responsabilă cu apărarea haldei de la mina de cărbune Avdiivka și a uzinei de cocs de lângă, au declarat azi că se află încă pe poziții iar imaginile dovedesc asta.

Vitali Barabaş, primarul din Avdiivka, a transmis joi seară că situația din jurul orașului este extrem de tensionată, oraşul a fost lovit de cel puțin 20 de ori de artileria rusă iar în apropiere s-au auzit sute de explozii. Forțele ucrainene își mențin pozițiile și vor continua să o facă, a spus el. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Analişti OSINT independenţi estimează pierderile suferite de Rusia în cele 96 de ore de lupte grele la 1.000-2.000 de soldaţi uciși şi răniţi, 30-40 de tancuri și 90-100 de transportoare blindate de toate tipurile. Zeci de piese de artilerie și vehicule ușoare au fost, de asemenea, distruse în atacuri. Ultima dată când armata rusă a suferit astfel de pierderi grele de vehicule de luptă a fost în jurul orașului Vuhledar, la mijlocul lunii februarie 2023.

Ucraina susţine că a lovit cu drone două nave de război ruse

Drone maritime ucrainene au lovit în ultimele 72 de ore două nave ale Flotei Ruse de la Marea Neagră în apropierea portului Sevastopol, din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, a declarat vineri agenţiei locale de ştiri Ukrinform o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

Navele lovite sunt, potrivit sursei citate, un purtător de rachete din clasa Buian, care ar fi fost lovit de un vehicul naval fără pilot vineri dimineaţă, şi nava de patrulare Pavel Derjavin, care a suferit avarii miercuri din cauza impactului unei alte drone maritime dezvoltate de Ucraina.

Sursa din cadrul serviciilor secrete ucrainene a avertizat că Rusia va suferi mai multe atacuri de acest tip dacă nu îşi va retrage navele din apele teritoriale ucrainene. În ultimele zile, Kievul a raportat retragerea pe ţărmul estic al Mării Negre a celei mai mari părţi din flota rusă, care ar fi fost nevoită să-şi retragă unele nave de pe coastele Crimeei pe fondul tot mai multor atacuri cu drone şi rachete din Ucraina.

Potrivit mai multor lideri ucraineni, aceste acţiuni au permis Ucrainei să deschidă un coridor către porturile sale din regiunea Odesa pentru ca navele civile să reia exporturile ucrainene prin Marea Neagră. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Cea mai dură înfrângere a Rusiei de când a invadat Ucraina. Cum a pierdut 2.000 de soldaţi, 40 de tancuri și 100 de blindate în 96 de ore - presă