Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce se ascunde în spatele decretului lui Putin de a mări armata Rusiei: Ezită să ordone o mobilizare generală - ISW

Decretul semnat joi de Vladimir Putin de a mări armata rusă arată faptul că președinte rus nu va ordona în viitorul apropiat o mobilizare generală pentru războiul din Ucraina, estimează experţii americani de la think tank-ul Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War), în analiza publicată vineri. Război Rusia - Ucraina, ziua 184 LIVE TEXT

de Redactia Observator

la 26.08.2022 , 11:21

Ce se ascunde în spatele decretului lui Putin de a mări armata Rusiei: Ezită să ordone o mobilizare generală - ISW Ce se ascunde în spatele decretului lui Putin de a mări armata Rusiei: Ezită să ordone o mobilizare generală - ISW - Profimedia

Vladimir Putin a semnat un decret prin care efectivul armatei ruse este sporit. După noua creştere a efectivelor armatei ruse şi luând în calcul de asemenea personalul său civil, aceasta ar urma să ajungă la un total de peste două milioane de membri.

Decretul din 25 august al președintelui rus Vladimir Putin de a mări armata rusă începând cu ianuarie 2023 nu va genera o putere de luptă semnificativă în viitorul apropiat și sugerează faptul că sunt şanse mici ca Putin să ordone o mobilizare în masă, este prognoza făcută de ISW.

Decretul crește numărul forțelor armate ruse cu 137.000 de militari, de la 1.013.628 soldaţi la 1.150.628 soldaţi, începând cu 1 ianuarie 2023. Asta înseamnă că armata rusă caută probabil să recupereze pierderile suferite în Ucraina și să refacă forţa de luptă pentru a-și susține operațiunile. 

Articolul continuă după reclamă

ISW susţine că obiectivul din decretul lui Putin este unul relativ modest (dar probabil greu de atins) şi sugerează puternic că Putin rămâne decis să evite mobilizarea generală. Este puțin probabil ca Rusia să poată să recruteze militari pentru a ajunge la o putere finală de peste 1.150.000 de soldați, așa cum prevede decretul. 

Pe acelaşi subiect

Din punct de vedere istoric, armata rusă nu și-a atins obiectivele de forţă de luptă. De exemplu, în 2022, ruşii aveau doar aproximativ 850.000 de militari în serviciu activ, înainte de invazia la scară largă a Ucrainei, foarte departe de obiectivul de putere de luptă finală de peste un milion.

Ruşii se vor confrunta cu obstacole serioase în a aduna rapid un număr mare de noi soldați, crede ISW. În afară de provocările de recrutare, capacitatea de antrenament a Rusiei a scăzut din 24 februarie, deoarece Putin a trimis elemente de antrenament pentru a participa la luptele din Ucraina, sunt de părere experţii americani. 

Rusia poate folosi ciclul de recrutare de toamnă, în octombrie 2022, care ar trebui să strângă aproximativ 130.000 de oameni, pentru a reface pierderile din Ucraina. De asemenea, Kremlinul poate include în mod oficial în armata rusă forțele Republicilor Populare Donețk și Lugansk și/sau noile unități de voluntari care nu fac parte oficial din armata rusă. Cu toate astea, şi aşa, creşterea puterii totale de luptă a Rusiei ar fi foarte mică. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ce se ascunde în spatele decretului lui Putin de a mări armata Rusiei: Ezită să ordone o mobilizare generală - ISW