Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce prevede acordul de armistiţiu dintre Israel şi Hamas. Anunţul lui Netanyahu

Război Israel - Hamas. Acordul privind eliberarea de ostatici israelieni a fost aprobat de cabinetul lui Netanyahu. 50 de civili, femei și copii, vor fi eliberați în decursul următoarelor patru zile, timp în care va exista şi o pauză a luptelor. În schimb, tot Netanyahu spune că după războiul va continua. Israelul nu va opri ostilităţile până când nu îşi atinge scopurile. A crescut şi bilanţul morţilor din Gaza. Peste 14.000 de persoane şi-au pierdut viaţa de la începutul războiului. 

de Redactia Observator

la 22.11.2023 , 07:54

Membrii cabinetului israelian s-au reunit ieri seară la Tel Aviv. După ore multe de negocieri, oficialii au aprobat acordul de eliberare a zeci de ostatici israelieni ţinuţi de Hamas. Acordul mai prevede şi intrarea în Gaza a cel puţin 300 de camioane cu ajutoare pe zi. Mai mult, o încetare a focului va avea loc pentru cel puţin patru zile. După, însă, războiul, va continua.

Netanyahu: "Suntem în război și vom continua războiul"

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: În străinătate se vorbeşte degeaba, de parcă, după armistiţiul pentru recuperarea răpiţilor noştri, vom opri războiul. Doresc să precizez: suntem în război și vom continua războiul. Vom continua războiul până când ne vom atinge toate obiectivele; eliminăm Hamas, returnăm toți răpiții noștri și persoanele dispărute și ne asigurăm că nu va exista niciun element în Gaza care să amenințe Israelul.

Vezi și

Potrivit unui înalt oficial israelian, statul evreu ar fi negociat doar eliberarea cetățenilor săi. Alte țări vor trebui să negocieze propriile condiții cu Hamas. 

Pe acelaşi subiect

Hamas va elibera 50 de ostatici israelieni

Acordul între Israel şi Hamas prevede eliberarea a aproximativ 50 de ostatici. Ar fi vorba de toţi cei 40 de copii răpiţi şi aproximativ 13 femei. În schimbul lor, bombardamentele vor înceta patru zile.

Noam Sagi, fiul unei ostatice: Am avut mari speranţe acum o săptămână, dar nu s-a întâmplat. Este un joc al minţii, de 45 de zile suntem într-o tortură psihologică. 

Israelul se teme că armistiţiul va permite militanţilor să se regrupeze. Cu toate acestea, oficialii din Qatar, unul dintre statele care mediază discuţiile, sunt optimişti. 

În Gaza, trupele israeliene continuă ofensiva militară. Au peste 10,000 de militari în enclavă, cei mai mulţi sunt mobilizaţi în oraşul Gaza, unde lupte intense se dau tot în jurul spitalelor.  

Bilanţul victimelor a ajuns la 14.000

Tancurile israelienilor au înconjurat spitalul Indonezian. 12 oameni au murit în urma bombardamentelor din ultimele ore, iar peste alţi 200 au fost răniţi, acuză militanţii palestinieni. Forțele israeliene susțin însă că trupele au răspuns la focurile de armă trase din spital. 

Bilanţul victimelor celor 45 de zile de război este deja unul dramatic.  Sunt peste 14.000 de morţi, dintre care 5.000 sunt copii anunţă UNICEF.  

Comitetul pentru Protecția Jurnaliştilor anunţă la rândul lui că 49 de ziaristi au fost ucişi de pe 7 octombrie şi până acum.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ce prevede acordul de armistiţiu dintre Israel şi Hamas. Anunţul lui Netanyahu