Video Ce mesaj a vrut să transmită Ucraina Rusiei prin atacarea unuia dintre cele mai mari porturi ruseşti de la Marea Neagră
Război în Ucraina. Ucrainenii au lansat un atac masiv cu drone asupra celui mai mare port rusesc de la Marea Neagră şi a scos din luptă o navă de desant a Moscovei. Rusia neagă că a suferit pierderi şi susţine că a dejucat planul Kievului. Novorosiisk este cel mai mare hub pentru exportul de cereale şi petrol din Rusia. Este portul prin care trece şi ţiţeiul importat de cele mai mari trei rafinării din România.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Asaltul asupra portului Novorosiisk a avut loc înainte de răsărit. Mai multe drone navale au luat la ţintă vasele ruse ancorate în larg, într-o zonă considerată sigură de ruşi. Imediat mai multe coloane de fum şi flăcări au început să se ridice de la suprafaţa apei.
Atacul a luat complet prin surprindere Kremlinul, care a refuzat iniţial să comenteze incidentul. Ministerul rus al Apărării se laudă însă că a distrus dronele ucrainene înainte de a-şi atinge ţinta. Ruşii sunt contrazişi de imagini. Momentul în care nava de desant amfibiu Olenegorski Gorniak este lovită în plin de o dronă maritimă încărcată cu 450 kg de TNT a fost surprins de camerele de supraveghere. La bord ar fi fost 100 de marinari ruşi. La lumina zilei, pagubele sunt evidente.Vasul a fost tractat de urgenţă pentru că începuse să ia apă.
De ce a atacat Ucraina unul dintre cele mai mari porturi de la Marea Neagră?
Novorossiisk nu a fost ales întâmplător de Kiev. Este unul dintre cele mai mari porturi ale ruşilor din Caucazul de Nord. Aici este staţionată o parte din flota Mării Megre a Rusiei, după ce aceasta a fost mutată de la Sevastopol, tocmai pentru a nu fi atacată de Ucraina.
- "Navele rusești nu mai sunt în siguranță nicăieri". Cum au reuşit ucrainenii aproape să scufunde nava de...
- Baza navală rusească de la Novorossiisk, atacată de ucraineni. Preţul grâului a crescut
- De ce atacă ruşii tot mai aproape de România şi teritoriul NATO? "Apetitul de risc al Moscovei a crescut"
Virgil Bălăceanu, general în rezervă: "Efectul este psihologic, adică, nu aveţi siguranţă! Loviţi porturile noastre împotriva exporturilor, îndeosebi a exporturilor de grâne, şi noi putem să lovim porturile voastre."
Novorosiisk este acum şi cel mai important hub pentru exportul de cereale ruse către Orientul Mijlociu și Africa şi cel mai mare hub petrolier al Mării Negre.
Virgil Bălăceanu, general în rezervă: "Iată că flota Marii Negre a rusilor nu mai este sigură nici în Sevastopol, nici în Novorosiisk, vom vedea măsurile lor de protecţie pentru că trebuie să iasă în larg, au ieşit deja cu o parte din nave care patrulează, inclusiv aceste nave au fost ţinta dronelor maritime ale ucrainenilor."
Este primul atac ucrainean asupra unuia dintre principalele porturi comerciale ale Rusiei şi vine după ce Moscova a transformat Marea Neagră în zonă de război, pentru a împiedica Uraina să-şi mai exporte cerealele.
Antony Blinken, secretar de stat al SUA: "Fiecare membru al acestui consiliu, fiecare membru al ONU, ar trebuie să-i spună Moscovei: Destul! Nu mai folosiţi Marea Neagră drept instrument de şantaj."
Atacurile asupra porturilor ucrainene pun presiune pe cele româneşti
Blocarea Mării Negre de către ruşi pune şi mai mare presiune pe porturile noastre. Traficul pe Dunăre este ultima rută prin care Kievul poată să îşi exporte cerealele pe calea apelor.
Andreea Filip, corespondent Observator: "În portul Sulina, la vărsarea Dunării în Marea Neagră, sunt peste 70 de nave care așteaptă să se îndrepte către porturile ucrianene Reni și Ismail. S-a ajuns în această situaţie după ce Rusia a bombardat infrastructura maritimă pentru a bloca exportul de cereale ucrainene."
Florin Uzumtoma, director cai navigabile AFDJ Galaţi: "Avem un număr mare de nave pentru ca s-a aglomerat datorită evenimentelor care au fost în Ucraina, respectiv porturile Reni şi Ismail. Ca să descongestionăm traficul ăsta, am procedat la scoaterea doua zile, deci numai scoaterea de nave, de pe Dunarea fluvio-maritimă. Ieri am scos un număr de treisprezece nave, astăzi mai avem un număr de optsprezece nave."
În ultimele două luni, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos anunţă că a autorizat un număr record de nave care au venit din porturile interioare ale Ucrainei. Este vorba de peste 477 de nave pe lună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰