Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Camionagii şi agricultorii polonezi şi slovaci au blocat graniţa cu Ucraina. Doi şoferi ucraineni au murit şi mii de camioane stau în cozi pe ger

Transportatorii polonezi care protestează de la începutul lui noiembrie împotriva unei "concurenţe neloiale" din partea transportatorilor ucraineni au blocat joi un al patrulea punct de trecere a frontierei cu Ucraina, relatează AFP, citat de Agerpres. Blocaje sunt şi la punctele de trecere a frontierelor cu Slovacia şi Ungaria. Camionagii polonezi şi slovaci  vor să fie impuse restricţii cu privire la numărul de camioane ucrainene care pot intra în Uniunea Europeană.

de Redactia Observator

la 23.11.2023 , 14:43

Camionagii şi agricultorii polonezi şi slovaci au blocat graniţa cu Ucraina. Doi şoferi ucraineni au murit şi mii de camioane stau în cozi pe ger Camionagii şi agricultorii polonezi şi slovaci au blocat graniţa cu Ucraina. Doi şoferi ucraineni au murit şi mii de camioane stau în cozi pe ger - Profimedia

Blocajul se întinde acum până la punctul de trecere de la Medyka (sud), negocierile dintre Varşovia şi Kiev neducând la vreo soluţie. La Medyka, transportatorilor polonezi li s-au raliat agricultorii polonezi, care afirmă că au de suferit de pe urma scăderii preţurilor la produsele lor cauzată de importurile de cereale ucrainene la începutul anului.

Transportatorii şi agricultorii polonezi au blocat graniţa cu Ucraina

"Începem astăzi o manifestaţie de avertisment de trei zile împotriva a ceea ce se întâmplă în agricultură şi transporturi", a declarat Roman Kondrow, liderul manifestaţiei agricultorilor la Medyka.

Articolul continuă după reclamă

Agricultorii au cerut subvenţii şi împrumuturi la dobânzi mici şi au avertizat că vor bloca punctul de trecere de la Medyka timp de mai multe ore pe zi, înainte de a declanşa o blocadă la scară mare, luni. "Susţinem sectorul nostru naţional de transport polonez şi ne susţinem reciproc", a adăugat Kondrow.

Pe acelaşi subiect

Transportatorii au organizat blocade pentru a protesta împotriva relaxării regulilor de acces ale Uniunii Europene pentru companiile ucrainene, ceea ce, potrivit transportatorilor şi agricultorilor polonezi, a dus la o scădere a veniturilor lor. Organizatorii lasă să treacă traficul de pasageri, precum şi transportul de ajutor umanitar şi militar.

Doi şoferi ucraineni au murit şi mii de camioane stau blocate zile în şir la graniţă

Ministerele polonez şi ucrainean pentru Infrastructură, precum şi reprezentanţi ai Uniunii Europene au discutat de mai multe ori pentru a soluţiona criza, însă până acum nu s-a ajuns la niciun acord. Potrivit agenţiei de presă poloneze PAP, circa o mie de camioane stau în prezent la coadă pentru a trece frontiera pe la punctul de control de la Korczowa, comparativ cu 750 la Dorohusk şi 620 de vehicule la punctul de trecere de la Hrebenne.

Miercuri, transportatorii polonezi au declarat că autorităţile locale au autorizat prelungirea cu alte două luni a blocării traficului la Dorohusk, prevăzut iniţial până pe 3 decembrie. Într-un comunicat comun, adresat miniştrilor lor pentru Transporturi şi Comisiei Europene, preşedinţii asociaţiilor de transportatori cehă, ungară, lituaniană, poloneză şi slovacă au cerut săptămâna trecută ca transportatorilor ucraineni să li se ceară din nou permise de intrare în UE.

UE a renunţat la acest sistem în urma declanşării invaziei ruse în februarie 2022. La rândul său, Ucraina a declarat joi că doreşte ca drumurile sale de export via Polonia să fie deblocate înainte de a purta negocieri cu Varşovia şi Comisia Europeană pentru a pune capăt protestelor transportatorilor polonezi, potrivit Reuters.

Doi şoferi ucraineni au murit şi mii de camioane stau blocate zile în şir pe o vreme geroasă la frontiera dintre Polonia şi Ucraina, o rută-cheie pentru comerţul ucrainean în timpul războiului.

Cozi de camioane ucrainene şi la graniţa Ungariei cu Ucraina

Şi principalul punct de trecere a frontierei dintre Ungaria şi Ucraina se confrunta miercuri cu lungi cozi în condiţiile în care transportatorii rutieri au trebuit să găsească rute alternative din cauza blocajelor apărute la punctele de trecere a frontierelor cu Polonia şi Slovacia, relatează Reuters. Cozile de camioane la punctele de trecere a frontierei dintre Polonia şi Ucraina se întind pe mai mulţi kilometri, în condiţiile în care protestele transportatorilor polonezi au intrat în a doua săptămână.

În Slovacia, principalul punct de trecere a frontierei cu Ucraina era şi el blocat marţi, chiar dacă sindicatul transportatorilor rutieri din Slovacia a spus că blocarea drumurilor este rezultatul acţiunii individuale a unui singur camion. Cu toate acestea, sindicatul din Slovacia a avertizat că ar putea să se alăture mişcării de protest declanşată de transportatorii polonezi.

Camionagii din Ucraina au fost scutiţi de necesitatea de a obţine permise de trecere a frontierei în UE după declanşarea fale, în luna februarie 2022. Camionagii din Polonia şi Slovacia susţin că această excepţie le afectează afacerile. Cozile lungi de la frontieră au afectat miercuri şi Ungaria, principalul punct de trecere a frontierei în Ucraina, de la Zahony, confruntându-se cu lungi cozi de camioane care aşteptau să intre în Ucraina.

Autorităţile şi-au intensificat eforturile pentru a putea permite fluidizarea traficului crescut prin vamă, a anunţat Autoritatea vamală din Ungaria, dar "capacitatea podului peste Tisa şi cea a punctului de trecere a frontierei limitează în mod sever posibilităţile". Portalul de ştiri slovac Dennik N informează că blocajul de la punctul de trecere a frontierei dintre Slovacia şi Ucraina care a început marţi la prânz s-a încheiat la miezul nopţii, dar există în continuare cozi de camioane.

Transportatorii polonezi au început marţi să blocheze şi punctul de trecere a frontierei de la Medyka, împreună cu fermierii, a informat un organizator al protestului. Ucraina şi Polonia au purtat, săptămâna trecută, discuţii cu privire la blocajele apărute la frontierele lor dar fără niciun progres. Cele două părţi urmează să aibă miercuri discuţii cu Uniunea Europeană.

Duminică, autorităţile ucrainene au anunţat că aproximativ 3.000 de camioane, majoritatea ucrainene, inclusiv unele care transportă carburanţi şi ajutoare umanitare, sunt blocate pe partea poloneză a frontierei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Camionagii şi agricultorii polonezi şi slovaci au blocat graniţa cu Ucraina. Doi şoferi ucraineni au murit şi mii de camioane stau în cozi pe ger