Cafeaua ar putea deveni un lux. Preţul global atinge un nivel record din cauza recoltei slabe
Preţurile globale ale cafelei arabica au atins miercuri niveluri record de peste 3,60 dolari pe livră, în condiţiile în care Brazilia, de departe cel mai mare producător mondial, mai are puţine boabe de vândut şi în care persistă îngrijorarea cu privire la recolta viitoare.

- SURSE: Toni Greblă va fi demis din funcția de președinte al AEP. Decizia luată de coaliție. DETALII la Observator 17:00
- Efectul Elon Musk și JD Vance la alegerile din Germania: se va repeta scenariul în România? Analist: "S-a mobilizat și electoratul din cealaltă tabără"
Dealerii au declarat că 70%-80% din recolta actuală de arabica din Brazilia a fost vândută, iar tranzacţiile noi sunt lente. Brazilia produce aproape jumătate din boabele arabica din lume, un soi de calitate superioară utilizat de obicei în amestecuri prăjite şi măcinate, scrie Ziarul Financiar.
Vremea recentă din ţară a fost mai favorabilă după o secetă severă anul trecut. Cu toate acestea, recolta viitoare va fi cu 4,4% mai mică decât cea precedentă, potrivit agenţiei braziliene de aprovizionare cu alimente Conab.
Fermierii brazilieni nu arată prea mult interes în a vinde mai mult
„Ofertele globale de cafea rămân limitate. Vietnamul progresează lent cu vânzările recoltei sale de robusta. Arabica recoltată în America Centrală şi Columbia are nevoie de mai mult timp pentru a ajunge pe piaţă, iar fermierii brazilieni nu arată prea mult interes în a vinde mai mult”, a declarat miercuri brokerul HedgePoint Global Markets.
- Starbucks desființează 1.100 de locuri de muncă şi elimină mai multe băuturi din meniu
- Noul trend lansat de generaţia Z. Ce preferă în locul cluburilor de noapte: "Un ritual aproape sfânt"
- Produsul pe care toţi îl consumăm, dar nu toţi o facem corect. Doar 3 ceşti pe zi ne adaugă aproape 2 ani de...
- "Băuturile-minune", pline de zahăr şi aditivi. Lui Ines i-a crescut de 4 ori glicemia: "Puteam intra în comă!"
- UE prezintă Ucrainei o contraofertă pentru exploatarea mineralelor, în timp ce Trump anunţă că un acord este...
Contractele futures pentru cafeaua Arabica de pe bursa ICE, un contract utilizat la nivel global pentru a stabili preţul tranzacţiilor fizice cu cafea, au atins anterior un nivel record de 3,6945 dolari pe livră, aducând câştigurile pentru acest an la aproape 15%. Contractul a închis ulterior în creştere cu 2,5%, la 3,6655$ pe livră.
Cafeaua Robusta, o varietate în general mai ieftină, utilizată în principal pentru prepararea cafelei instant, a crescut cu 0,9%, la 5.609 dolari pe tonă metrică.
Exporturile de cafea din India ar trebui să scadă cu peste 10% în 2025
Exporturile de cafea din India, al cincilea mare producător mondial de cafea robusta, ar trebui să scadă cu peste 10% în 2025 din cauza scăderii producţiei şi a reducerii stocurilor de report din recolta sezonului trecut.
Dealerii au declarat că fermierii atât din India, cât şi din Vietnam, primul producător mondial de robusta, îşi reţin vânzările în aşteptarea unor noi creşteri ale preţurilor şi că, în Brazilia, aproximativ 80-90% din recolta actuală a fost vândută.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰